Mijlocașul Pablo Martin Paez Gavira, cunoscut ca Gavi, va fi operat la genunchiul drept și riscă să lipsească până în februarie 2026!
După ce a urmat un tratament conservator pentru o leziune la meniscul intern, Gavi a efectuat mai multe teste fizice în ultimele zile. Cum durerile nu au dispărut, medicii au decis că e nevoie de o intervenție chirurgicală.
Gavi, OUT până în februarie
Inițial, presa catalană anunțase că tânărul de 21 de ani ar putea reveni la finalul lunii noiembrie, dar Fabrizio Romano a dezvăluit că perioada reală de recuperare poate ajunge la 4-5 luni. Asta ar însemna ca internaționalul spaniol să revină pe teren abia în februarie 2026, ratând mare parte din sezon.