Ce jucător au pierdut! Pedri a povestit cum a fost refuzat de Real Madrid pentru că "nu este suficient de bun pentru ei"

Pedri fc barcelona Real Madrid Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 24 Martie 2022, 08:46
Data actualizarii: Joi 24 Martie 2022, 08:50

Desemnat cel mai bun tânăr jucător sub 21 de ani în 2021, Pedri continuă să strălucească și în acest an la FC Barcelona.

Tânărul de 19 ani a fost convocat la echipa națională a Spaniei pentru acțiunea de pregătire în vederea Campionatului Mondial care se va desfășura la finalul anului, în Qatar.

Considerat unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai momentului, Pedri a vorbit pentru "El Partidazo de Cope" despre perioada în care s-a antrenat la Real Madrid și cum a fost refuzat de galactici.

"Am mers acolo, iar în primele zile nu m-am putut antrena, deoarece era zăpadă pe terenuri. M-am pregătit trei zile în total. În prima aveau meci și m-au trimis la a doua echipă, iar la final mi-au spus că nu sunt suficient de bun să fiu acolo, pentru ei. Acum sunt unde vreau să fiu.

La început nu îți place când ești respins, dar apoi te motivează că dacă nu te-au vrut trebuie să muncești mai mult pentru a excela în altă parte. Dacă l-aș vedea pe cel care m-a respins, i-aș spune că mă bucur că sunt la Barcelona", a mărturisit Pedri.

Cuvinte de laudă din partea lui Xavi 

După partida din La Liga cu Valencia, meci în care FC Barcelona s-a impus cu 4-1, iar Pedri a marcat un gol spectaculos, Xavi a vorbit la superlativ de jucătorul său.

"Este la superlativ, la nivelul de talent pe care care îl are Pedri nu mai există altcineva ca el în lume", a declarat Xavi. 

 

"I-am cerut să tragă. Execută foarte bine loviturile libere, este foarte tânăr și timid, dar nimeni nu are calitățile sale", a adăugat acesta. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!