Atletico Madrid dorește un jucător esențial pentru Argentina la Campionatul Mondial! Pe cine vrea Diego Simeone 

Alexis Mac Allister Atletico Madrid Brighton Diego Simeone Spania Argentina
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 23 Decembrie 2022, 19:35
Data actualizarii: Vineri 23 Decembrie 2022, 19:37

Diego Simeone dorește să se întărească la mijlocul terenului cu un fotbalist care a câștigat Campionatul Mondial din Qatar cu Argentina.

Campionatul Mondial din Qatar s-a încheiat spectaculos. Argentina a câștigat mult râvnitul trofeu, contra Franței, la loviturile de departajare, 4-2, după ce scorul a fost egal în cele 120 de minute, 3-3.

Cu acest succes, sud-americanii au pus capăt unei secete de 36 de ani. Ultima dată când Argentina s-a impus la Campionatul Mondial a fost în 1986, când Diego Armando Maradona conducea „pumele” spre al doilea titlu mondial din istorie. De data aceasta a fost rândul lui Lionel Messi (35 ani) să iasă la rampă, chiar la probabil ultimul său turneu final din carieră.

Alexis Mac Allister, dorit de Diego Simeone la Atletico Madrid

Pe lângă Lionel Messi, un alt jucător care a impresiont la turneul final cu evoluțiile sale a fost Alexis Mac Allister (23 ani). Mijlocașul central al lui Brighton nu a fost utilizat de Lionel Scaloni (44 ani) în înfrângerea din debutul turneului final cu Arabia Saudită, 1-2, ca apoi să fie arunat în luptă în fiecare partidă. 

Alexis Mac Allister chiar a marcat contra Poloniei, 2-0, și a oferit o pasă decisivă în finala cu Franța. Iar Diego Simeone (52 ani) este hotărât să-l transfere la Atletico Madrid, potrivit Daily Mail. La gruparea de pe Wanda Metropolitano jucătorul lui Brighton ar face pereche la mijlocul terenului cu Rodrigo De Paul (28 ani) și l-ar avea în flancul drept pe Nahuel Molina (24 ani), ambii coechipier la echipa națională. 

Numai că Diego Simeone va trebui să concureze cu Tottenham Hotspur și Arsenal pentru semnătura argenitianului, conform aceleiași surse. 

Alexis Mac Allister este cotat la 42 de milioane de euro de Transfermarkt, iar cu Brighton mai are contract până în vara lui 20225. În acest sezon, mijlocașul a marcat de 5 ori în cele 14 meciuri bifate în Premier League. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!