Adrian Ilie este, fără doar și poate, unul dintre cei mai valoroși jucători români din istorie. Pe când evolua la Valencia, „Cobra” a fost aproape să câștige trofeul UEFA Champions League, „Liliecii” cedând de două ori în finală, în 2000 și 2001.
Adrian Ilie, aproape de transferul carierei la Real Madrid
Cu Adrian Ilie în mare formă, Valencia era o forță a fotbalului continental. Românul era extrem de apreciat în La Liga, astfel că „giganții” s-au interesat de serviciile sale, printre care și Real Madrid.
Vestea a venit de la Pedro Cortés, președintele clubului de la acel moment. Totuși, oficialul i-a explicat că nu există vreo șansă ca acesta să fie lăsat să plece la Real Madrid.
Deși a dorit să gestioneze situația, Adrian Ilie a oferit niște declarații care i-au adus huiduieli. Poziția Valenciei a rămas neschimbată, astfel că atacantul român și-a continuat cariera la „Lilieci”.
„Fără să stăpânesc prea bine limba, am făcut niște declarații în care am spus că, dacă mă vrea Real Madrid, voi pleca. Fanii m-au huiduit timp de câteva etape.
Era o echipă foarte bună, dar m-am simțit atât de bine la Valencia încât nu pot spune că mi-ar fi plăcut să merg la Real Madrid. Din respect, nu pot și nici nu ar trebui să spun asta”, a declarat Adrian Ilie, potrivit AS.














