În noua sa poziție, Cătălin va avea un rol esențial în consolidarea cadrului de securitate al companiei, într-un mediu media complex, dinamic și cu un nivel ridicat de vizibilitate publică. Responsabilitățile sale vor include dezvoltarea și implementarea unei strategii unitare de securitate, definirea politicilor și standardelor interne, coordonarea măsurilor de protecție pentru studiouri, facilitățile de producție, birouri și infrastructură de transmisie, precum și supervizarea proceselor de business continuity, disaster recovery și crisis management.
„Sunt onorat să mă alătur echipei PRO TV și să contribui la dezvoltarea unei culturi organizaționale bazate pe siguranță, prevenție și reacție rapidă. Într-un ecosistem media aflat în continuă transformare, securitatea trebuie să fie integrată în modul în care compania operează zi de zi, de la zona editorială și de producție până la platformele digitale și relația cu oamenii din exteriorul companiei”, a declarat Cătălin Netcu, Head of Security PRO TV.
Cătălin are o experiență de peste două decenii în roluri de leadership în domeniul securității, riscului și rezilienței organizaționale, cu expertiză în securitate fizică, guvernanța riscurilor, operațiuni bazate pe intelligence, managementul situațiilor de criză și protejarea oamenilor, activelor și reputației în medii complexe și cu presiune ridicată. În calitate de CEO al SSG Group, acesta a îmbinat perspectiva strategică, tehnologia și expertiza umană pentru a transforma serviciile tradiționale de protecție în capabilități proactive, adaptate unui context operațional dinamic.
Numirea sa reflectă angajamentul companiei de a investi constant în procese, infrastructură și oameni care susțin continuitatea operațională, siguranța echipelor și protecția activelor companiei.