Presa daneză a numit-o „cea mai luminoasă stea” și „eroină națională”. Noi ne ferim de cuvinte, deși e a noastră. Parcă nu ne vine să credem că l-am avut pe „Messi al handbalului”, la feminin, parcă n-am fost chiar impresionați de valoarea ei, parcă voiam mai mult.

Ce-i drept, ne doream mai mult la națională cu „Messi” în echipă. Argentinienii au avut răbdare cu adevăratul Messi, de la fotbal, o întreagă carieră, încununată cu titlul suprem abia la 35 de ani. Cam cât avea Cristina la ultimul Mondial de handbal, cel din 2023. 

La noi, nu s-a putut, din diverse considerente. Ori coechipierele Cristinei nu se ridicau la nivelul ei, ori se punea prea mare presiune pe starul primei reprezentative, ori ne-am ascuns tinerele jucătoare de valoare pe banca de rezerve ca să facem loc handbalistelor străine, iar Cristina n-a prea avut cu cine juca.

Imensă în handbal

Dar nu putem nega, deși unii o fac, din cauza frustrărilor personale, probabil, nu putem nega faptul că Neagu a fost foarte mare, imensă, în sportul ăsta. 

Singura handbalistă din istoria acestui sport desemnată de patru ori cea mai bună din lume, câștigătoare a Champions League cu Buducnost Podgorica (Muntenegru) în 2015, finalistă în 2010 și 2014, finalistă a Cupei Cupelor în 2008, bronz cu România la Campionatul Mondial 2015 și la Campionatul European 2010.

E mult, e puțin? Rămâne la aprecierea fiecăruia dintre noi. 

Cristina Neagu și globul ei de cristal

Cristina Neagu nu a fost o vedetă foarte iubită în România, cum este Messi în Argentina sau Ronaldo în Portugalia sau cum au fost Pele și Maradona. Sunt și sporturi diferite, dar Cristina nu a fost nici foarte apropiată de fani, am mai scris despre asta. 

A fost o vreme când stătea închisă într-un glob de cristal, comunica greu, nu-și exprima sentimentele. Cu trecerea anilor, a devenit mai umană, însă reticența multora dintre suporteri a rămas. Dacă ar privi în urmă cu demnitate și sinceritate, probabil că aici ar trebui să aibă regrete. Și să facă mai mult din acest punct de vedere în viitorul job, oricare ar fi acesta.

Privind în ansamblu, eu zic că ar trebui să-i mulțumim Cristinei pentru întreaga ei carieră, cu bune și cu rele. Rar se nasc sportivi în România de nivelul ei sau de nivelul Simonei Halep, al lui Hagi, Patzaichin, Ilie Năstase. Fiecare dintre cei numiți aici au fost geniali în sportul lor și au avut momentele lor de slăbiciune, atât în carieră, cât și în viață. Dar, fără ei, sportul românesc ar fi fost mai sărac și mai cenușiu.