Se naște un mare antrenor, care este și un mare caracter, un băiat de bun simț, care și-a așteptat umil rândul în meseria asta, făcându-și câțiva ani ucenicia la juniorii lui Inter. Nu s-a aruncat, nu a crezut deloc că poate ajunge antrenor din prima doar pentru că a fost și mare jucător.

Nu cred că e noroc la Chivu și la Parma

Nu cred că e noroc la Chivu și la Parma. E vorba de instruire, de muncă, de antrenamente asidue, de o minte ascuțită, de cunoașterea în cel mai mic amănunt a fotbalului actual, de studierea adversarului, de calități psihologice, de știința de a transforma un grup de jucători care nu era extraordinar într-o frăție care luptă până la ultima picătură de energie pentru fiecare minge, pentru fiecare metru de teren.

Chivu a schimbat jocul Parmei în primul rând prin schimbarea mentalității jucătorilor. A avut capacitatea ca, într-un timp destul de scurt – a venit la echipă acum două luni și 5 zile – să-i facă pe fotbaliștii săi să gândească mai sus decât statutul lor modest din acest sezon. Și așa s-au luat la trântă cu Vlahovic și Lautaro! 

O putere mentală ieșită din comun

Bineînțeles, războiul nu e câștigat încă. Abia după ultima etapă, când Parma se va afla deasupra liniei retrogradării, vom putea spune că românul nostru și-a dus treaba la bun sfârșit. Dar după ce o egalezi pe Inter (campioana Italiei și liderul actual din Serie A) de la 0-2 și o bați pe Juventus, scoțând-o de pe locurile de Champions League, chiar nu e întâmplare și chiar trebuie să credem în acest băiat care a avut niște momente înfiorătoare la finalul carierei de jucător. A căzut, s-a ridicat singur, s-a echilibrat, a continuat, a luat-o de la capăt ca antrenor, a învățat și a ajuns aici, demonstrând că are o putere mentală ieșită din comun.

Trebuie să fim mândri de Cristi Chivu

România n-a mai trimis antrenor în Serie A de la Mircea Lucescu. Pentru fotbalul românesc este fantastic că un conațional ajunge într-unul din cele mai puternice campionate din lume. Prin forțe proprii, nu conjunctural. Gândiți-vă câți tehnicieni de-ai noștri au antrenat în Top 5 campionate. Boloni și Adrian Ursea în Franța, ultimul destul de puțin, Lucescu, despre care am vorbit mai sus, în Italia, Gâlcă și Contra în Spania, dar, din păcate, episodic. Și cam atât! De Anglia și Germania nu prea avem cum să ne apropiem.

De-aia zic că trebuie să fim mândri de Cristi Chivu. E singurul român care și-a făcut loc printre cei mari. Și sper să fie doar începutul spre o carieră glorioasă!