Superstarul portughez a fost decisiv în semifinala UEFA Nations League contra Germaniei. Ronaldo a marcat golul victoriei și a reușit astfel primul său succes în fața Mannschaft-ului la nivel internațional, după cinci înfrângeri consecutive.
Cristiano Ronaldo l-a lăsat cu gura căscată pe Julian Nagelsmann
Pe Allianz Arena, în fața a zeci de mii de fani germani, Ronaldo a închis tabela la 2-1 pentru Portugalia, completând o revenire spectaculoasă a lusitanilor după ce Germania deschisese scorul prin Florian Wirtz. Francisco Conceição a egalat rapid, iar Ronaldo a punctat decisiv după doar cinci minute.
Selecționerul Germaniei, Julian Nagelsmann, a recunoscut superioritatea Portugaliei și a avut cuvinte mari pentru CR7.
„La 40 de ani, Ronaldo are un corp fantastic. Investește mult în el, iar rezultatul se vede clar. A marcat, nu e o întâmplare”, a spus tehnicianul, vizibil afectat de eliminare.
Nagelsmann a mai spus că „Portugalia a meritat victoria. Am dat tot în prima repriză, dar dacă nu suntem la 100%, nu putem concura cu cei mai buni”.