Echipa națională va juca semifinala barajului de calificare împotriva Turciei și, în cazul unei minuni la Istanbul, tricolorii se vor duela în actul final cu Slovacia sau Kosovo.
Turcii au apelat la inteligența artificială pentru a afla rezultatul meciului cu România
Meciul este unul așteptat cu sufletul la gură de toți suporterii români și turci deopotrivă, iar emoțiile cresc cu fiecare minut până la ora jocului. Turcii vor să se asigure că naționala condusă de Vincenzo Montella nu își asumă niciun risc pentru calificarea la Mondial, motiv pentru care au apelat și la inteligența arficială.
Turcii de la yenicaggazetesi.com au dorit să afle care va fi rezultatul meciului, dar și felul în care se vor desfășura ostilitățile. Așa cum era de așteptat, A.I.-ul anticipează că ambele echipe vor practica un joc precaut și vor profita de fiecare oportunitate de a marca. De altfel, supercomputerul susține că Turcia va fi de neoprit în ofensivă, iar experiența jucătorilor precum Hakan Calhanoglu, Arda Guler și Kenan Yildiz va conta decisiv.
De altfel, inteligența artificială a luat în considerare și faptul că Turcia va juca pe teren propriu, iar presiunea suporterilor turci va apăsa greu pe umerii tricolorilor.
În ceea ce privește naționala României, A.I.-ul a dat o predicție care nu le dă speranțe tricolorilor: ”În privința României, sub comanda lui Mircea Lucescu, observăm o evoluții mai echilibrate, dar inconstante. Cu jucători creativi precum Dennis Man și Nicolae Stanciu în atac, potențialul lor de a marca este ridicat. Totuși, prestațiile în deplasare ridică semne de întrebare, iar greșelile defensive pot fi costisitoare.
Analizând structura tactică a meciului, ne așteptăm ca Turcia să aibă mai multă posesie și să controleze jocul. Pe de altă parte, România va prioritiza siguranța defensivă și va căuta goluri prin tranziții rapide. În acest scenariu, soarta meciului ar putea fi decisă de lupta de la mijlocul terenului și de disciplina defensivă în timpul tranzițiilor”.
În final, inteligența artificială a dat scorul corect la baraj, iar rezultatul nu este încurajator pentru naționala condusă de Mircea Lucescu: ”Turcia pare să aibă avantajul datorită formei actuale, calității lotului și avantajului terenului propriu. Totuși, pericolul contraatacurilor României nu trebuie subestimat, astfel că este posibil ca ambele echipe să marcheze. Prin urmare, cea mai logică predicție este o victorie cu 2-1 pentru Turcia”.