Atacantul David Barbu a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că speră ca alături de ceilalţi "tricolori" din echipa naţională U19 a României să-şi dovedească valoarea în faţa Olandei, în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-19.
"Toţi ne simţim foarte motivaţi şi foarte puternici, avem încredere în noi pentru că ştim ce putem. Nu o luăm ca pe o presiune.
Noi am încercat mereu să ne bucurăm de fotbal, să dăm totul pe teren şi mai ales acum, cu publicul care va fi în spatele nostru, sper să le dovedim ce putem şi că suntem o ţară mare. Ştim cu toţii că publicul este al 12-lea jucător şi sper să-i facem fericiţi mâine", a declarat Barbu, jucătorul Universităţii Craiova, citat de Agerpres.
”Eu le-am spus tuturor că vom juca semifinala”
"Eu le-am spus tuturor chiar după primul meci că vom juca cel puţin semifinala. Acum sper că putem juca finala şi chiar cred că putem.
Olanda e o echipă foarte bună şi pe plan individual şi colectiv, doar că nu ne sperie. Nu ne sperie nicio echipă, suntem foarte buni.
Am demonstrat-o, am bătut Danemarca cu 3-0, am bătut Muntenegru. Nu au fost meciuri uşoare, nu au fost echipe uşoare şi e normal să aibă şi ei o presiune, pentru că suntem o echipă foarte bună. Eu îmi doresc în primul rând să câştigăm. Dacă voi putea să şi marchez şi să-mi ajut echipa va fi un bonus, dar important este să câştigăm", a adăugat Barbu, unul dintre marcatorii din victoria cu 3-0 în faţa Danemarcei, din ultimul meci din grupă.
Echipa naţională de fotbal a României U19 va întâlni, luni, de la ora 21:00, pe stadionul Giuleşti, selecţionata Olandei în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-19.
Selecţionata României s-a calificat în premieră în semifinalele unui Campionat European de fotbal Under-19, cel găzduit de ţara noastră, după ce a încheiat grupa pe locul doi, după Spania, dar devansând Danemarca şi Muntenegru.