ROMANIA - NORVEGIA, MARTI 21:45, PRO TV | "Suntem o echipa de mingicari, vom face un meci mare!" Promisiunea lui Mitrita pentru Contra dupa golul din Feroe

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 14 Octombrie 2019, 17:55
Data actualizarii: Luni 14 Octombrie 2019, 19:26

Romania - Norvegia e marti, la 21:45, in direct la PRO TV! 

Romania va intalni Norvegia marti, de la 21:45, pe National Arena, in prezenta unui public format numai din copii! Echipa lui Contra are nevoie de victorie, ca sa fie tot mai aproape de calificarea la EURO 2020. 

Alexandru Mitrita a fost convocat de selectioner pentru meciurile cu Insulele Feroe si Norvegia si a reusit sa inscrie in partida de sambata, castigata de romani cu 3-0 in Feroe. 

Totusi, mijlocasul nationalei nu se grabeste sa spuna ca evolutia buna din meciul cu Feroe inseamna o titularizare obligatorie in meciul cu Norvegia. Mitrita a spus la conferinta de presa ca e decizia selectionerului daca il foloseste sau nu, iar el e gata sa dea totul pe teren. 

Mai mult, Mitrita a vorbit despre cat de periculosi sunt jucatorii Norvegiei si a spus ca el si coechipierii sai nu trebuie sa se teama de norvegieni, in ciuda staturii lor impunatoare.  

"Nu cred mi-am castigat inca locul la nationala dupa evolutia cu Insulele Feroe. Eu incerc sa-mi fac treaba cat mai bine, iar mister daca va conta pe mine, cand va conta, sper sa imi fac treaba mult mai bine. Acum am avut mult mai mult timp la dispozitie sa ma odihnesc, m-am antrenat bine si sunt 100%. 

Norvegia e o echipa puternica, de talie mare, trebuie sa ne facem treaba foarte bine, planul tactic sa il facem cat mai bine, sa intram cu o atitudine buna. Noi suntem si mai scunzi, o echipa de mingicari (n.r. fotbalist cu un stil de joc individualist, care prefera sa dribleze adversarii) si cu siguranta o sa facem un meci mare", a spus Alexandru Mitrita la conferinta de presa. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!