Selecţionata de fotbal a Marocului ocupă cea mai bună poziţie a sa, locul 8, de la înfiinţarea clasamentului FIFA, în ciuda faptului că a pierdut finala Cupei Africii pe Naţiuni 2025, desfăşurată duminică, la Rabat.
Maroc a urcat până pe locul 8, Senegal până pe 12 - recorduri pentru ambele
În ierarhia publicată luni de forul mondial, Marocul a făcut un salt de trei locuri şi ocupă poziţia a opta, în timp ce Senegalul, laureata întrecerii din Maroc, a făcut un salt de şapte poziţii şi se află pe 12.
Senegalul a învins Marocul cu 1-0, după prelungiri, într-o finală tensionată, în care gazdele au primit un penalty în finalul minutelor adiţionale, dar echipa adversă a părăsit terenul în semn de protest. ''Leii din Teranga'' au revenit pe gazon, la îndemnul vedetei Sadio Mane, iar Brahim Diaz a ratat penalty-ul pe care tot el îl obţinuse. Senegalul a marcat golul victoriei în prelungiri şi a obţinut trofeul pentru a doua oară, după ediţia din 2021.
Şi senegalezii au cea mai bună clasare a lor, care până acum era poziţia a 17-a, ocupată în 2024.
Cea mai bună clasare a unei naţionale africane este deţinută de Nigeria, locul cinci în aprilie 1994, în timp ce Egiptul deţine cea mai bună clasare între ţările arabe, cu locul nouă ocupat în iulie 2010, notează Reuters.
Locurile 1-7, neschimbate: pe podium sunt Spania, Argentina și Franța
Primele şapte poziţii ale clasamentului FIFA sunt neschimbate faţă de luna trecută.
Campioana europeană Spania este pe primul loc, urmată de campioana mondială Argentina şi de vicecampioana mondială Franţa.
România a ajuns pe locul 49
România a coborât două poziţii şi se află pe locul 49, în timp ce Turcia, adversara României din semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din 2026, staţionează pe locul 25.
Slovacia şi Kosovo, care se vor înfrunta în cealaltă semifinală a barajului, ocupă locurile 44, respectiv 79.
Următorul clasament va fi anunţat pe 1 aprilie.
Clasamentul FIFA
1 (1). Spania 1.877,18 puncte
2 (2). Argentina 1.873,33
3 (3). Franţa 1.870
4 (4). Anglia 1.834,12
5 (5). Brazilia 1.760,46
6 (6). Portugalia 1.760,38
7 (7). Olanda 1.756,27
8 (11). Maroc 1.736,57
9 (8). Belgia 1.730,71
10 (9). Germania 1.724,15
11 (10). Croaţia 1.716,88
12 (19). Senegal 1.706,83
13 (12). Italia 1.702,06
14 (13). Columbia 1.701,3
15 (14). SUA 1.681,88
16 (15). Mexic 1.675,75
17 (16). Uruguay 1.672,62
18 (17). Elveţia 1.654,69
19 (18). Japonia 1.650,12
20 (20). Iran 1.617,02
...................................
25 (25). Turcia 1.582,69
44 (45). Slovacia 1.485,65
49 (47). România 1.465,78
79 (80). Kosovo 1.308,84
...
Agerpres