Selecționerul a anunțat că va alinia o formulă de start complet experimentală, cu gândul de a-i menaja pe titulari pentru duelul important cu Austria din preliminariile Campionatului Mondial.

În conferința de presă de miercuri, "Il Luce" a surprins în momentul în care a dezvăluit cum intenționează să abordeze partida cu vecinii de peste Prut.

"Mâine jucăm cu o echipă în care niciun jucător nu a jucat cu celălalt, niciodată, iar în două zile trebuie să-i facem să se susțină. Jucătorii care vor fi cu Austria trebuie lăsați deoparte pentru a fi proaspeți", a spus selecționerul.

Cinci debutanți într-un "11" SF

Astfel, primul "11" al României se anunță a fi unul revoluționar, în care nu mai puțin de cinci fotbaliști ar putea bifa primul lor meci în tricoul naționalei. Poarta ar urma să fie apărată de Răzvan Sava, în timp ce defensiva ar fi compusă din Cristi Manea, Bogdan Racovițan, Lissav Eissat și Kevin Ciubotaru. Ultimii doi vor părăsi lotul după acest meci pentru a se alătura naționalei U21.

Linia de mijloc ar putea fi formată dintr-un trio cu Vladimir Screciu la închidere, alături de Cătălin Cîrjan și Ianis Hagi, acesta din urmă urmând să poarte banderola de căpitan. În atac, Olimpiu Moruțan ar juca în dreapta, Ștefan Baiaram în stânga, iar Louis Munteanu ar fi vârful de lance.

Dacă Lucescu va miza pe această formulă, Sava, Eissat, Ciubotaru, Cîrjan și Baiaram ar urma să debuteze pentru România.

Cum ar putea arăta România cu Moldova: Sava - Manea, Racovițan, Eissat, Ciubotaru - Screciu, Hagi, Cîrjan - Moruțan, Munteanu, Baiaram.