Printre subiectele abordate, Hagi a evidențiat și că și-a propus pe banca naționalei să câștige grupa din Nations League, competiție în care prima reprezentativă se află în Grupa 4 din urna valorică ”B” cu Suedia, Polonia și Bosnia.
Reacție categorică după ce Gică Hagi a anunțat că vrea să câștige grupa din Nations League: ”Unii merg în direcția opusă”
La VOYO SPORT LIVE pe VOYO SPORT 1, Florin Gardoș, fost internațional român, a evidențiat că naționala are nevoie de o astfel de mentalitate și a punctat că nu s-ar fi așteptat ca Hagi să abordeze altfel competiția din toamnă.
”E o idee bună să vorbești public despre asta și să spui că îți dorești asta, pentru că creezi niște standarde. Sunt antrenori care merg în direcția opusă, 'avem adversari dificili, va fi foarte greu, e o grupă grea'. Mi se pare foarte bună abordarea de genul ăsta. Nu mă așteptam să fie altfel, fiind vorba despre domnul Gică Hagi.
Sunt curios să văd cum va arăta echipa națională în meciurile oficiale. Ideea asta cu trei fundași, ținând cont de profilul pe care îl avem în momentul de față la echipa națională, mi-ar plăcea să o văd, sincer. Cu Bancu și Rațiu pe benzi. Sunt doi jucători care par foarte potriviți pentru sistemul ăsta”, a spus Florin Gardoș.
Primul meci al naționalei din Nations League este pe 25 septembrie, de la ora 21:45, împotriva Suediei, în deplasare. Pe 28 septembrie, ora 21:45, România o va înfrunta pe Bosnia acasă, la București.
Ce a declarat Hagi
"Am deja o convocare la echipa națională, am avut ocazia să lucrez cu jucătorii. Știți că am convocat foarte mulți, 3 pe post. Deja îi cunosc cât de cât, am avut plăcerea și onoarea să lucrez cu ei. Cred că au arătat foarte bine în puținele zile avute, dar așa e la lotul național. Lucrez cu cei mai buni, cei mai deștepți din România. N-am venit să mă plâng că am zile puține sau că jucăm din 3 în 3 zile.
Întâlnim două echipe competitive, care au fost la Mondiale, și una care n-a fost, Polonia, dar care e foarte bună. E foarte agresivă, foarte elastică, foarte iute. Sunt doi antrenori (n.r - Sergej Barbarez, selecționerul Bosniei și Jan Urban, selecționerul Poloniei) care au fost nouari - atacanți ca și mine - o să vedem ce o să iasă. Primul meci, contra Suediei, o să fie între un fundaș (n.r - Graham Potter, selecționerul Suediei) și un atacant. O să vedem care o să o facă mai bine.
Obiectivul numărul 1 e să câștigăm grupa. Știm că întâlnim echipe competitive, foarte bune, dar și noi trebuie să gândim așa, și noi trebuie să ne ridicăm la acest nivel dacă vrem să avem pretenții și să ajungem mai sus. Eu îmi doresc să ajungem în prima grupă (n.r - din Liga Națiunilor) ca să am ocazia să mă duelez cu antrenorii noi care au semnat acum și sunt și ei foarte buni. E o provocare mare pentru noi.
Sunt 4 meciuri într-un stagiu. E ca și cum am merge la Europene și trebuie să jucăm 4 meciuri la rând. Trebuie să anticipăm totul și să pregătim tot. La reunire trebuie să avem totul pus la punct - sisteme, cum jucăm, toate detaliile despre adversari. Vom munci foarte mult", a spus Gică Hagi.