Prima reacție a lui Gică Popescu după coșmarul de pe Giulești, România - Muntenegru 0-3

Gica Popescu Echipa Nationala Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 15 Iunie 2022, 00:15
Data actualizarii: Miercuri 15 Iunie 2022, 00:28

România a pierdut rușinos cu Muntenegru, scor 0-3, și se află pe ultimul loc în grupa a treia din Liga B a Nations League.

România a pierdut rușinos cu Muntenegru, scor 0-3, și se află pe ultimul loc în grupa a treia din Liga B a Nations League. „Tricolorii” au fost surclasați de echipa situată pe locul 70 în clasamentul FIFA, iar Stefan Mugosa, un atacant care joacă în Coreea de Sud, s-a distrat cu apărarea noastră.

Gică Popescu, fostul mare jucător al României, a tras concluziile la finalul partidei.

"Este o seară exact cum e vremea de afară: tristă. Una dintre cele mai triste seri ale fotbalului românesc. Am fost învinși fără drept de apel. Dacă spuneam după meciul din Muntenegru că nu meritau victoria și egalul era cuvenit, în seara asta am pierdut fără drept de apel în fața celor din Muntenegru.

Mai trist este că nu am arătat nimic, nu am avut șut pe poartă, nu știu dacă în repreiza a doua am avut, în prima doar unul. Din punctul de vedere al agresivității, Muntenegru ne-a fost superioară. O seară pe care toți o vom uita cu greu.

Este unul dintre capitolele la care noi am fost depășiți și anume la agresivitate. Era jucătorul de apărare numărul 5 și se lupta cu trei jucători de-ai noștri să marcheze golul 4, asta numesc atitudine. Nu ai cum să ai rezultate fără atitudine, nouă ne lipsește la nivelul echipei naționale atitudinea și ăsta e motivul pentru că nu avem rezultate. Cu toții vom digera foarte greu această înfrângere din seara aceasta, am pierdut două meciuri în fața celor din Muntenegru fără să tragem mai mult de două șuturi la poartă. E greu să emiți pretenții să câștigi chiar contra celor din Muntenegru când ai o astfel de evoluție.

Repet, este o înfrângere dureroasă pentru că nu am pierdut contra Austriei, Italiei sau echipelor de top, am pierdut contra unei echipe din grupa a treia valorică. E foarte greu de digerat o astfel de înfrângere și maniera prin care am pierdut joc.

Prestația jalnică a trupei lui Edi Iordănescu a stârnit furia publicului de pe Giulești, care i-a cerut demisia antrenorului și i-a fluierat în repetate rânduri pe jucătorii care au făcut figurație pe gazon", a declarat Gică Popescu, pentru Prima Sport.

 

Bosnia a învins Finlanda și e lider în grupa României

 

În celălalt meci al grupei, Bosnia a trecut de Finlanda cu 3-2, după ce a fost condusă cu 1-2 de formația nordică. Vedetele Pjanic (min. 5, din penalty) și Dzeko (min. 31 și 58) au marcat pentru gazde, în timp ce pentru finlandezi au punctat Pukki (min. 10) și Kallman (min.18).

 

Rezultatele din această seară o mențin pe Bosnia pe primul loc al grupei, cu 8 puncte. Muntenegru, care ne-a bătut de două ori în zece zile, e pe poziția a doua, cu 7 puncte, urmată de Finlanda, cu 4. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!