România a încheiat acțiunea din aceste săptămâni cu înfrângeri contra Suediei (1-2, 0-1), Bosniei (2-4) și Poloniei (0-6). Tricolorii sunt pe ultimul loc în grupă și nu mai au nicio șansă să urce în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028.
Victor Pițurcă, după cele 4 eșecuri ale României din Liga Națiunilor: "Hagi e băiat inteligent și va trage învățămintele necesare"
Fostul selecționer Victor Pițurcă este încrezător că Gică Hagi va trage mai multe învățăminte după această acțiune, iar România va arăta diferit în noiembrie, atunci când sunt programate ultimele două jocuri din Liga Națiunilor, cu Polonia și Bosnia.
"Din păcate, am pierdut cele 4 meciuri oficiale. S-au făcut multe analize, dar asta e situația acum. A fost o experiență și pentru Gică Hagi. Eu cred că e un băiat inteligent și va trage învățămintele necesare, iar asta se va vedea în ultimele două jocuri ale acestei grupe.
Ca om implicat în fotbal, ca fost selecționer, eu știu ce e în inima antrenorilor, jucătorilor. Știu că e foarte greu, știu cât suferă și suporterii. Când echipa națională are rezultate, am văzut cum se comportă și cât iubesc echipa națională", a spus Victor Pițurcă, într-un interviu pentru PRO TV.
Pițurcă: "Nu ar fi fost normal ca Hagi să renunțe. Cum să faci asta după 6 meciuri?"
După dezastrul din această acțiune, s-a vorbit intens despre o posibilă plecare a lui Gică Hagi. Victor Pițurcă se bucură însă că acest lucru nu s-a întâmplat și spune că ar fi fost o mare greșeală dacă actualul selecționer ar fi părăsit postul.
"În condițiile astea, după ce s-a întâmplat la echipa națională, absolut toată lumea e vinovată. Toți poartă o vină! Eu am observat eu - și aici trebuie ca Gică să se gândească - e că jucătorii nu sunt la un nivel fizic și poate nici psihic așa cum ar trebui să fie. Când vii la națională, trebuie să dai absolut tot, nu trebuie să existe momente moarte.
Nu ar fi fost normal ca Hagi să renunțe. Nu putea să se întâmple asta! Cum să renunți după 6 jocuri? Ca profesionist, măcar stai și îți termini toate aceste jocuri din grupă. După experiența asta, ai șanse să capeți încrederea oamenilor, a jucătorilor.
Ar fi fost un gest necaracteristic lui Gică Hagi. Trebuie să fii un luptător la echipa națională. Acum, el trebuie să iasă din acest impas. Numai el poate să facă să fie bine la următoarele jocuri. Nu aș fi fost de acord cu nimic în lume ca el să facă lucrul ăsta.
Cel mai rău a fost acel 6-0 (n.r - contra Poloniei). Ăla a părut foarte urât. Echipa națională nu mai pierduse de atât timp la acest scor. Și Polonia dispune de jucători foarte buni, chiar dacă nu traversează o perioadă foarte bună. E pe penultimul loc și cam acolo cred că va termina. Dar vom juca din nou cu ei și ne putem revanșa", a mai spus Pițurcă.