LIVE BLOG Kosovo - România 0-0 | Pacea de la Pristina! „Tricolorii” s-au chinuit pe un teren infernal! Gazdele au avut cele mai mari ocazii

kosovo Romania Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 16 Iunie 2023, 23:42
Data actualizarii: Vineri 16 Iunie 2023, 23:48

Kosovo și România au remizat în runda a treia a preliminariilor Campionatului European din 2024. 

KOSOVO 0-0 ROMÂNIA

FINAL!

Min. 90+5: Șut puternic al lui Sorescu de la mare distanță! Portarul respinge însă cu dificultate și scapă balonul, dar nu e niciun jucător de-ai naționalei României în apropierea sa.

Min. 90+2: OCAZIE KOSOVO! Zhegrova îi depășește pe Burcă și Sorescu, îi trimite lui Muriqi în fața porții, acesta șutează puternic, dar trimite peste poartă. 

Min. 83: Cristi Manea cade în careu după un duel cu un adversar, fotbalistul cere penalty, dar arbitrul lasă meciul să continue. 

Min. 78: Zhegrova șutează de la distanță cu efect, Moldovan se întinde și respinge în corner. 

Min. 76: OCAZIE ROMÂNIA! Șut de la mare distanță al lui Sorescu, portarul respinge în corner. 

Min. 69: GOL ANULAT KOSOVO! Centrare în careul mic pentru Zhegrova, care îl depășește pe Sorescu și îl învinge pe Moldovan cu un șut direct! Arbitrul verifică faza cu ajutorul VAR, dar reușita e anulată din cauza unei poziții de ofsaid a lui Celina. 

Min. 56: OCAZIE KOSOVO! Vojvoda a driblat apărarea României și a pătruns în careu, șutând puternic, dar Moldovan a reușit să respingă din nou!

Min. 46: A început a doua repriză!

PAUZĂ

Min. 45+3: OCAZIE KOSOVO! Șut puternic de la distanță al gazdelor, Moldovan reușește să se întindă superb și respinge balonul! 

Min. 45+1: OCAZIE ROMÂNIA! Coman a trimis pe linia careului mare, balonul a trecut de Pușcaș și a ajuns la Man, care a șutat direct, trimițând peste poartă. 

Min. 35: OCAZIE KOSOVO! Șut al lui Muslija din interiorul careului, dar Moldovan a respins balonul cu o paradă. 

Min. 23: Schimbare în naționala României! Mario Camora s-a accidentat și nu mai poate continua, în locul lui intră Sorescu. 

Min. 8: România, periculoasă! Man i-a trimis ideal lui Manea, care a pătruns în careu și a trimis în fața porții din unghi, dar balonul a trecut pe lângă Pușcaș. 

Min. 1: A început meciul!


Echipele de start

KOSOVO: 12. Muric – 15. Vojvoda, 13. Amir Rrahmani-cpt., 3. Aliti, 23. Paqarada – 5. Fazliji, 20. Dresevic – 7. Rashica, 9. Celina, 8. Muslija – 18. Muriqi. Selecționer: Alain Giresse

Rezerve: 1. Ujkani, 16. Bekaj – 2. L.M. Kastrati, 6. Kryeziu, 10. Zhegrova, 11. Albion Rrahmani, 14. Topalli, 17. Loshaj, 19. Gërxhaliu, 21. Rrudhani, 22. Krasniqi

ROMÂNIA: 12. Moldovan – 4. Manea, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 22. Camora – 6. Băluță, 14. M. Marin, 10. Stanciu-cpt. – 20. Man, 9. Pușcaș, 17. Coman. Selecționer: Edward Iordănescu

Rezerve: 1. Târnovanu, 16. Aioani – 2. Rațiu, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 11. Hagi, 13. Mihăilă, 18. Olaru, 19. Screciu, 21. Moruțan, 23. Sorescu


UPDATE 19:00 Conform informațiilor furnizate de știrile PRO TV și Sport.ro, meciul dintre Kosovo și România este în pericol să fie amânat din cauza ploii care nu se oprește de mai bine de 24 de ore. O decizie finală va fi luată când cele două echipe și membrii UEFA vor ajunge la stadion. 

UPDATE 16:30 Ermal Krasniqi, gata de duelul cu naționala lui Iordănescu: „Voi face totul pentru Kosovo să câştige!”. VEZI aici ce a mai spus adversarul tricolorilor

UPDATE 16:00 Edi Iordănescu a păstrat 23 de jucători pentru meciul din această seară. I-a lăsat în afara lotului pe Raul Opruț, Adi Rus și Louis Munteanu. Vezi aici lista tricolorilor pentru înfruntarea din Kosovo

UPDATE 15:30 Kosovo, adversara României. Citește aici lucruri inedite despre echipa națională a unei țări cu peisaje superbe, unde fotbalul e o religie

Știrea inițială

România va înfrunta vineri, în calificările pentru Campionatul European din 2024, selecționata din Kosovo. Meciul se va juca de la ora 21:45, pe stadionul din Pristina.

Naționala României va începe de meciul de vineri din postura de câștigătoare a primelor două partide disputate în Grupa I  a preliminariilor pentru EURO 2024. Pentru a ajunge la această serie pozitivă, echipa lui Edi Iordănescu a învins Andorra (2-0) și Belarus (2-1).

Înainte de meciul cu Kosovo, România se află pe locul al doilea în Grupa I de calificare, la egalitate de puncte cu ocupanta primului loc, Elveția, care are și ea un start perfect de campanie. Din această grupă mai fac parte Andorra, Israel și Belarus.

Iată ce jucători a convocat Edi Iordănescu pentru partidele cu Kosovo și Elveția:

Portari: Ștefan Târnovanu, Marian Aioani, Horațiu Moldovan

Fundași: Andrei Rațiu, Cristian Manea, Andrei Burcă, Radu Drăgușin, Ionuț Nedelcearu, Adrian Rus, Mario Camora, Raul Opruț

Mijlocași: Marius Marin, Tudor Băluță, Vladimir Screciu, Darius Olaru, Nicolae Stanciu, Alexandru Cicâldău, Ianis Hagi, Deian Sorescu, Olimpiu Moruțan, Florinel Coman, Denis Man, Valentin Mihăilă

Atacanți: George Pușcaș, Denis Alibec, Louis Munteanu

Kosovo se află pe locul trei în grupa pentru calificări, reușind să adune doar două egaluri în două partide disputate. 

Ultima participare a „tricolorilor” la un turneu final a avut loc în 2016, atunci când reușea să obțină doar un punct în grupa din care mai făceau parte Franța, Elveția și Albania.

Ce trebuie să știe fanii tricolorilor dacă vor merge la Pristina

Având în vedere situația din Kosovo, Federația Română de Fotbal a creat un grup de lucru la nivelul instituției și a demarat un dialog cu Ministerul Afacerilor Externe pe acest subiect. În ceea ce privește românii care vor face deplasarea pentru a asista la meciul de la Priștina, suporteri sau jurnaliști români, Ministerul Afacerilor Externe, prin Biroul de Legătură de la Priștina, a transmis o serie de recomandări:

Situația de securitate din Nordul Kosovo poate înregistra noi deteriorări în perioada imediat următoare.

Pentru cetățenii români care doresc să se deplaseze în Kosovo, recomandăm ca intrarea pe spațiu să se realizeze pe la frontiera cu Macedonia de Nord (Hani i Elezit – la nord de Skopje) sau cu Serbia (Merdare). Nu recomandăm intrarea în Kosovo pe la Brnjak și Jarinje, deoarece acestea pot fi blocate sau închise de către autoritățile kosovare cu sprijinul trupelor KFOR, dacă situația de securitate se va degrada semnificativ.

Suplimentar, recomandăm suporterilor români ca pe durata deplasării în Kosovo, în special la stadion, să nu scandeze sau să afișeze mesaje politice care pot conduce la reacții din partea spectatorilor gazdă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!