Echipa națională condusă de Mircea Lucescu se pregătește pentru o confruntare crucială în drumul spre turneul final din 2026. Analizând adversarul de la finalul acestei luni, fostul atacant a subliniat că, deși presiunea este uriașă de ambele părți, selecționata noastră are motive să spere la calificare. „Mister” a amintit parcursul turcilor din preliminarii, acolo unde au suferit o înfrângere severă în fața Spaniei, scor 0-6, detaliu care arată vulnerabilitățile viitorului adversar.
Ilie Dumitrescu a spus exact cum vede raportul de forțe și de ce le acordă credit jucătorilor români.
„Turcia este net superioară Austriei. E o finală. Este presiune și de o parte și de cealaltă. Nu jucăm cu Argentina lui Messi sau cu Franța lui Mbappe, Dembele și Griezmann. Nu jucăm cu Pedri, Yamal și Nico Williams. O să jucăm cu o echipă care nu s-a calificat direct. De aici pornim. E de seară, de conjunctură, de reper. Nu am avut o clasare bună, locul 4. Este un reper, dar am și câștigat o grupă în Liga Națiunilor, care ne-a dat dreptul să jucăm acest baraj.
Turcia a fost în grupă cu Spania, Georgia. Dar a fost o diferență foarte mare între Spania și Turcia. Dacă te uiți la acel meci... a fost dezastru. Noi trebuia să ne punem lacătul. Dacă pierdea naționala cu Spania la acel nivel, puneam lacătul. Dacă tu erai a doua zi după meciul Turcia - Spania, puneai lacătul, spuneai că nu ai nicio șansă să mergi mai departe. Eu spun ce ar fi făcut Radu (n.r. Naum) cu Spania. Ne-au bătut cu 1-2 la București și în ultimul meci când am băgat jucători de la U21...”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Digisport.
Lotul preliminar și miza uriașă de la Istanbul
Selecționerul Mircea Lucescu a conturat deja o primă listă a stranierilor pentru această partidă.
PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 5/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0);
MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Adrian ȘUT (Al Ain | EAU, 8/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Marius CORBU (Ferencvaros | Ungaria, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11);
ATACANȚI: Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep FK | Turcia, 27/7), Ioan VERMEȘAN (Hellas Verona | Italia, 0/0).
În cazul unui succes pe terenul turcilor, România va disputa o a doua finală pe 31 martie. Acel duel se va juca tot în deplasare, împotriva câștigătoarei dintre Slovacia și Kosovo, având ca miză prezența la Campionatul Mondial găzduit de SUA, Mexic și Canada.