Ianis Hagi, certat de Gică Craioveanu: "Mă așteptam la mai mult"
La scurt timp după ce Ferdi Kadioglu a deschis scorul la Istanbul, Ianis Hagi putea marca golul egalizator. Căpitanul României a primit mingea în interiorul careului, dar a șutat în plasa laterală dintr-o poziție foarte bună.
Gică Craioveanu este de părere că Hagi Jr ar fi trebuit să șuteze la colțul lung: "Noi am avut două ocazii uriașe: bara lui Man și ratarea lui Ianis Hagi din careu. Ocazia lui Ianis Hagi mi se pare uriașă, avea toată poarta în față. Avea toată perspectiva.
Trebuia să dea cu stângul spre colțul lung. Pentru un fotbalist de talia lui Ianis, mă așteptam la mai mult.
Rațiu nu a fost inspirat azi. Nici în atac, nici în apărare. El a reacționat târziu la gol, la un moment dat s-a oprit", a declarat Craioveanu, pentru Digi Sport.
S-a terminat 1-0, iar Turcia merge la barajul decisiv de calificare la Mondiale, pe 31 martie, cu învingătoarea meciului Slovacia - Kosovo.
România va juca și ea pe 31 martie, împotriva echipei învinse. Dar meciul nu mai are nicio miză pentru tricolori.