Tricolorii sunt pe locul trei în grupă, cu 10 puncte, și mai au doar șanse pur teoretice de a se califica direct la Mondial. Varianta mai probabilă este barajul din luna martie. Totuși, Mircea Lucescu face tot posibilul să califice echipa națională la Cupa Mondială din 2026.
Gigi Becali: ”Eu îl am pe unul care, dacă face o rugăciune, face cât șapte naționale!”
Din acest motiv, la fel ca înaintea meciului cu Austria, atunci când tricolorii s-au impus cu 1-0, selecționerul României a chemat un preot în cantonamentul desfășurat înaintea meciurilor cu Bosnia și cu San Marino, la fel cum făcea pe vremuri și Anghel Iordănescu.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, cunoscut pentru faptul că este o persoană foarte credincioaasă, a reacționat după ce a văzut ”măsura” luată de experimentatul antrenor.
”Nu că e important, e cel mai important, fără rugăciune nu poți nimic. O singură rugăciune de la un rugător ca lumea.... Eu îl am pe unul care, dacă face o rugăciune, face cât șapte naționale. Așa zicea Iustin Pârvu, un rugător face cât șapte guverne. Dacă îl pun pe Alexandru Tudor să se roage, la revedere, nicio treabă n-am! N-am trimis eu preot la națională, probabil au luat ei”, a spus Gigi Becali în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.