FRF i-a refuzat staff-ul lui Boloni! Despre cine este vorba: ”Mi-au spus să lucrez cu oameni care cunosc mai bine fotbalul românesc”

Laszlo Boloni Adrian Ursea Echipa Nationala edward iordanescu Razvan Burleanu Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 26 Ianuarie 2022, 10:59
Data actualizarii: Miercuri 26 Ianuarie 2022, 11:05

Antrenorul care a negociat cu Federația postul de selecționer a susținut astăzi o conferință de presă în care a explicat motivele pentru care nu a mai ajuns la echipa națională.

Laszlo Boloni a explicat în conferința de presă ținută astăzi de ce nu a mai ajuns selecționerul echipei naționale a României, în ciuda negocierilor purtate cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, care în cele din urmă l-au ales pe Edward Iordănescu.

Una dintre problemele care au intervenit s-a referit la staff-ul dorit de Loți. ”În ceea ce privește staff-ul, aș fi dorit ca secundul să fie Adrian Ursea. Când era la Nisa, a fost la mine de două-trei ori și mi-a plăcut stilul său de a vedea lucrurile. 

Am crezut că Adrian ar putea veni cu exigențe occidentale, din Franța, și am fi fost pe aceeași lungime de undă. Mi-au spus că ar fi bine să lucrez cu oameni care cunosc mai bine fotbalul românesc”, a precizat Boloni.

Variante ”interne” pentru postul de secund: Ciobotariu, Săndoi, Mutu

”Am înțeles, și am optat pentru alți doi oameni, jucători sau colegi de-ai mei. Mă gândeam la Liviu Ciobotariu, pe care-l apreciez deosebit de mult pentru că mi-a dat o mână de ajutor într-un moment delicat pentru mine, și la Emil Săndoi. Între cei doi, sau, de ce nu, amândoi. 

Sper că nu-l jignesc pe Adrian Mutu, despre care auzeam că ar fi în cărți pentru post, dar m-am gândit și la el. Doar m-am gândit, nu am dezvoltat această idee niciodată, nu i-am spus nici lui Adi Mutu.

M-am întâlnit o dată cu el în aeroportul din Nisa, spunea că vrea să devină antrenor. De atunci mi s-a înfiripat în minte ideea asta”, a detaliat tehnicianul care a antrenat ultima dată la Panathinaikos.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!