Edward Iordănescu, complimentat de un fost elev: ”Unul dintre cei mai buni antrenori pe care îi are azi România”

edward iordanescu Echipa Nationala Nationala Edi Iordănescu
Iosif Pintilie
Data publicarii: Marti 22 Martie 2022, 20:58
Data actualizarii: Marti 22 Martie 2022, 20:59

Edward Iordănescu se pregătește de debutul de la echipa națională.

Fiul lui Anghel Iordănescu va debuta într-o partidă amicală, în duelul cu Grecia, transmis în direct de PRO TV și VOYO vineri, de la ora 20:15. Pentru Iordănescu, obiectivul este unul clar: calificarea României la EURO 2024 din Germania.

Pentru asta, acesta va trebui să folosească amicalele cu Israel și Grecia, dar și meciurile din Nations League, pentru a găsi cele mai bune tactici și formații astfel încât să ducă naționala la primul turneu final după opt ani.

Ioan Hora, fost elev al lui Edward Iordănescu la Pandurii Târgu-jiu, crede că acesta a fost numit pe merit antrenorul echipei naționalei, deoarece este unul dintre cei mai buni tacticieni români în momentul de față.

"Nu a fost surpriză numirea lui la echipa națională, eu spun că merita să preia frâiele primei reprezentative. Îl consider unul dintre cei mai buni antrenori pe care îi are azi România. Cred că merita să primească această șansă, de a antrena prima reprezentativă. Și chiar cred că va face o figură foarte frumoasă.

Deocamdată așteptăm să vedem primele evoluții, dar cred că România va arăta bine, pentru că știu că Edward Iordănescu are câteva metode foarte bune de lucru. Cu siguranță stilul își va pune amprenta pe jocul naționalei", a susținut Ioan Hora pentru Eurosport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!