Dorinel Munteanu, declarația zilei după ce România și-a aflat adversarele în preliminariile EURO 2024

Dorinel Munteanu adversari romania EURO 2024 preliminarii euro 2024 Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 09 Octombrie 2022, 16:14
Data actualizarii: Duminica 09 Octombrie 2022, 16:45

Fostul mijlocaș a comentat grupa tricolorilor în lupta pentru a ajunge la Campionatul European.

  • Tip cu personalitate puternică, Dorinel Munteanu le transmite un mesaj puternic jucătorilor naționalei.
  • Fostul jucător din Bundesliga spune că tricolorii nu trebuie să se mulțumească doar cu locul 2, ci pot chiar tinde spre prima poziție.

Naţionala de fotbal a României a fost repartizată într-o grupă accesibilă în preliminariile Campionatului European - EURO 2024, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra, potrivit tragerii la sorţi efectuate duminică la Frankfurt.

Dorinel Munteanu, acum antrenor la Oțelul Galați, formație care a pierdut ieri în deplasare cu Unirea Dej (0-2), ridică ștacheta și susține că România se poate lupta pentru primul loc în Grupa I. 

Asta da atitudine! Dorinel Munteanu, declarația zilei

Spre deosebire de alți foști tricolori, liderul selecțiilor la prima reprezentativă (134) vede altfel ecuația în seria tricolorilor. Pentru Munteanu Kosovo, Belarus și Andora sunt doar sparring-parneri.

“Chiar și pentru locul 1, dacă suntem atenți. Erau grupe mult mai dificile. Norocul a ținut tot timpul cu noi, dar nu am știut să profităm. Să dea Dumnezeu să ne calificăm și acum din urna a treia. Sperăm să se calmeze lucrurile la echipa națională și să mergem la Campionatul European.

Cu Israel a fost un meci amical. E altceva față de un meci amical și nu știu cât contează că am jucat cu ei. Dar eu cred că suntem favoriți în fața lor.  Ar fi foarte rușinos să ne încurcăm cu Kosovo, Belarus și Andorra! Eu cred că am învățat din greșeli și vom arăta altfel.

E părerea lui Dan (Petrescu) că fotbalul din Kosovo e peste al nostru. Naționala lor nu e compusă numai din jucători de la Ballkani. Elveția e cea mai periculoasă echipă, dar putem să scoatem puncte și cu ei. Norocul a fost de partea noastră. Deci eu nu iau în calcul să nu ne calificăm! Sunt foarte optimist. Dacă nici în grupa asta… Generația mea s-a calificat la două Campionate Mondiale și două Europene. Nu știu de ce am avut rezultate mai slabe la EURO”, a spus Dorinel Munteanu, potrivit Fanatik.

În urma tragerii la sorţi au rezultat şapte grupe de câte cinci echipe şi trei grupe de câte şase

Grupa A: Spania, Scoţia, Norvegia, Georgia, Cipru;

Grupa B: Olanda, Franţa, Irlanda, Grecia, Gibraltar;

Grupa C: Italia, Anglia, Ucraina, Macedonia de Nord, Malta;

Grupa D: Croaţia, Ţara Galilor, Armenia, Turcia, Letonia;

Grupa E: Polonia, Cehia, Albania, Insulele Feroe, Rep. Moldova;

Grupa F: Belgia, Austria, Suedia, Azerbaidjan, Estonia;

Grupa G: Ungaria, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Lituania;

Grupa H: Danemarca, Finlanda, Slovenia, Kazahstan, Irlanda de Nord, San Marino;

Grupa I: Elveţia, Israel, România, Kosovo, Belarus, Andorra;

Grupa J: Portugalia, Bosnia-Herţegovina, Islanda, Luxemburg, Slovacia, Liechtenstein.

  • Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate. Alte 3 reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024.


Romania 1-1 Elvetia, REZUMATUL VIDEO pe www.sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!