Constantin Budescu a fost prezent la Istanbul, pe ”Beșiktaș Park”, în Turcia - România, meciul care a contat pentru semifinala barajului pentru CM 2026.

Selecționata lui Vincenzo Montella s-a impus însă cu 1-0, iar România va urmări turneul final de peste ocean de acasă.

Unicul gol al meciului a fost înscris de Ferdi Kadioglu în minutul 53, în urma unui assist de senzație oferit de Arda Guler din flancul drept.

Constantin Budescu a stat în galerie la Turcia - România: ”Mergeam sigur în prelungiri dacă făceam asta”

”Budi” susține că România putea să meargă în prelungiri dacă Stanciu nu ar fi nimerit bara în actul secund și mingea ar fi intrat în plasă.

Fostul internațional român a explicat că turcii nu au fost sperietori și că s-a jucat de la egal la egal la Istanbul.

M-am luat după ei (n.r. după copii), dar oricum veneam. Mi-a plăcut (n.r. atmosfera din Turcia).

Am jucat de la egal la egal, chiar dacă majoritatea a spus că nu avem șanse. A fost echilibrată partida și dacă înscriam la acea bară, mergeam sigur în prelungiri. Puteam să ne calificăm cu puțin noroc. Au avut o bară, dar au jucat la fel de slab și ei. Nu au fost cu nimic mai buni. 

Am avut o reacție bună după gol. Dacă insistam puțin mai mult, poate marcam noi primii. Nu este plăcut, dar am dat și de o echipă bună, dar nu s-a văzut așa mare diferență. 

O experiență destul de plăcută. Nu am mai fost în postura asta, am stat în galerie. Rezultatul ne mai trebuie și ar fi fost totul așa cum ne-am propus”, a spus Budescu, potrivit digisport.