Deși Gică Hagi anunțat la începutul grupei de UEFA Nations League că își dorește toate cele 12 puncte în joc puse în acțiunea din septembrie - octombrie, după primele trei partide statistica arată îngrozitor: 12 goluri primite și doar trei marcate.
Robert Niță, haz de necaz după Polonia - România 6-0
Așa cum v-a obișnuit, VOYO SPORT LIVE propune cele mai interesante subiecte din fotbalul românesc și nu numai. În ediția de luni, 5 octombrie, Cristi Pintea i-a avut în platou pe Robert Niță și Ion Alexandru.
Fostul atacant s-a arătat neliniștit înainte de partida cu Suedia. Motivul? Echipa națională să nu primească, din nou, mai mult de trei goluri în meciul cu nordicii.
Robert Niță susține că jucătorii trebuie să realizeze că reprezintă România și să obțină puncte. În stilul caracteristic, analistul de la VOYO SPORT LIVE a expus că, în cazul în care ar avea un coleg care să piardă la o diferență de 6 goluri, ar fi făcut glume pe seama sa mult timp, întrebându-l dacă „a schimbat sportul și s-a apucat de tenis”.
„Să nu luăm vreo trei și de la Suedia. 0-6 a fost alt accident? Păi înseamnă că o ținem din accident în accident. Ok, găsim scuze, conjuncturi, dar să iei 6? Poți să pierzi, dar omul vrea să vadă altceva. Am văzut și am urmărit meciurile, sunt, ca noi toți, un suporter al echipei naționale. Mie nu-mi place când spune lumea că băieții nu au avut atitudine — nu există unitate de măsură pentru atitudine.
Asta că nu și-au dorit la fel de mult ca adversarul... Ce fotbalist profesionist nu își dorește să câștige? Noi când mergem la sintetic ne dorim să câștigăm, darămite acolo!
Ești la echipa națională, se uită 50.000 de oameni pe stadion la tine, plus că e și cota ta în joc. Mergi în vestiar după... Eu când aveam un coleg care pățea așa ceva, îi spuneam: 'Ce ai făcut cu Djokovic? Ce ai făcut cu Sampras? Că ți-au dat 6-0!' E caterincă în vestiar. Dacă mai ai și colegi de la echipa care te-a bătut, 2-3 săptămâni ești râsul vestiarului. 6 e mult prea mult!”, a declarat Robert Niță la VOYO SPORT LIVE.












