După ce a debutat cu un egal, 1-1 cu Israel, în prima fază a calificărilor pentru EURO 2026, reprezentativa formată din juniori născuți începând cu 1 ianuarie 2009 a remizat și cu gazda grupei, Franța, tot 1-1, scrie FRF.

Într-un meci de mare angajament, disputat la Capbreton, în care gazdele au avut mai multe șanse de a înscrie, tricolorii au reușit să deschidă scorul în minutul 81, după ce Andrei Niculcea a transformat o lovitură de la 11 metri.

În minutele de prelungire, însă, la chiar ultima fază, minutul 90+6, Franța a reușit să egaleze prin Traore, jucător trimis pe teren în minutul 84.

Pentru naționala noastră de juniori urmează ultimul meci din grupă în fața Azerbaidjanului, echipă învinsă de Franța cu 8-0 în prima etapă. Primele două clasate vor evolua în Liga A, într-o rundă decisivă pentru prezența, anul viitor, la turneul final. La Campionatul European U17 din 2026, găzduit de Estonia, vor juca doar 8 reprezentative.

FRANȚA U17 – ROMÂNIA U17 1-1

Au marcat: Traore 90+6 / Niculcea 81-pen.

FRANȚA: 1. Meuraillo – 2. Chambon, 5. Peter, 4. Gernigon, 20. Thetiot (3. Paisley, 84) – 12. Amaaouch, 8. Munongo-cpt., 10. Addich (15. Dia Aissaoui, 67) – 17. Merrifield, 9. Batola, 19. Gadou (11. Konate, 46) (18. Traore, 84). Selecționer: Jose Alcocer

Rezerve: 16. Decrenisse – 6. Doganay, 7. Dago, 13. Kamagate, 14. Sylla

ROMÂNIA: 1. Coșa – 5. Corlat-cpt., 4. Dăncuș, 13. Miloiu – 2. Matei (18. Neamțu, 52), 6. Pădure, 8. Niculcea, 15. Stancu (3. Bencze, 64) – 7. Silitra (11. Marincean, 46), 19. Bodnar (9. Bota, 64), 20. Tripon (16. Rotaru, 86). Selecționer: Mircea Diaconescu

Rezerve: 23. Andrei – 10. Rusu, 14. Anghel, 17. Loghin