În ultimele zile s-a vorbit despre faptul că mijlocașul negociază atât cu Universitatea Cluj, cât și cu FCSB.
”Aveți un sfat pentru Stanciu?” Răspunsul lui Gică Hagi după ce mijlocașul a fost ofertat de FCSB și U Cluj
Sunt șanse mari ca Nicolae Stanciu să revină în fotbalul românesc din iarnă.
Cu toate acestea, la conferința de presă premergătoare partidei cu Bosnia, Stanciu a refuzat să vorbească despre acest subiect și a transmis că Dalian Yingbo are prioritate atât timp cât se află sub contract cu clubul chinez.
Și Gică Hagi a fost întrebat despre situația lui Stanciu. ”Regele” a fost întrebat ce sfat i-ar oferi căpitanului echipei naționale în legătură cu viitorul său.
”Nu mă interesează, nu fac asta, cu toate că vorbesc cu jucătorii personal, dar nu mă interesează și n-am venit la conferință să discut despre... că altfel mă făceam manager. Eu sunt manager tehnic pe partea tehnică, dar nu pe partea cealaltă.
Îmi place să fac toate schimbările, v-am zis la prima conferință că toți jucătorii sunt importanți, o să încerc să dau spațiu tuturor. Singurul lucru care stă în picioare este succesul.
Prima direcție care trebuie făcută e să câștigăm. Ne dăm seama unde suntem, ce mai avem de făcut, ce mai avem de îmbunătățit. În fotbal, totul durează o seară”, a spus Gică Hagi la conferința de presă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News








