Experimentatul antrenor a decis însă să mizeze pe Mitriță doar în amicalul disputat împotriva Canadei, în care tricolorii au pierdut categoric cu scorul de 0-3.
Cât a plătit FRF pentru convocarea lui Alex Mitriță la meciurile cu Canada și Cipru
Mitriță a fost introdus pe teren la scorul de 2-0 în favoarea canadienilor, în minutul 74, în locul lui Dennis Man.
Totuși, în meciul care avea o miză pentru echipa națională, cu Cipru, Mircea Lucescu a decis să îl lase pe Mitriță pe bancă, o ”afacere” din care Federația Română de Fotbal iese în pierdere.
Legitimat la Zhejiang FC, în China, Mitriță a fost nevoit să zboare în total aproximativ 22.000 de kilometri pentru a răspunde pozitiv convocării la echipa națională. Conform IamSport, Federația Română de Fotbal a trebuit să plătească aproximativ 6.000 de euro pentru biletele de avion ale jucătorului de 30 de ani.
Alex Mitriță: ”Astea au fost deciziile domnului Lucescu!”
După meciul cu Cipru, Alex Mitriță a declarat că, deși și-ar fi decis să joace, nu a fost supărat pentru deciziile luate de Lucescu.
”Mereu când se întâmplă ceva la echipa naţională, mereu e Mitriţă de vină. S-a scris că am ieşit de pe grupul echipei, nu s-a întâmplat absolut nimic.
Îmi doresc să joc, dar dacă astea au fost deciziile domnului Lucescu, le respect. Mergem până la capăt. Avem două şanse. Atât timp cât sunt, trebuie să tragem de ele”, a spus Mitriță.