România U21 a învins Georgia U21 cu 1-0 în ultimul test înainte de Campionatul European din Slovacia, turneu ce se vede LIVE EXCLUSIV pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO!

Golul victoriei a fost marcat de Andrei Borza, în minutul 72, după o pătrundere pe zona centrală și un șut strecurat pe sub portarul advers.

Reacția lui Tavi Popescu după victoria României U21 cu Georgia U21

Tavi Popescu, căpitanul „tricolorilor mici” în această partidă, a fost unul dintre cei mai activi jucători din prima repriză. A fost aproape de gol în minutul 40, dintr-o lovitură liberă periculoasă, dar mingea a trecut puțin peste.

La finalul partidei, winger-ul s-a arătat încântat de rezultat și de atmosfera creată de fanii români prezenți în tribunele stadionului din Austria.

„Este o responsabilitate foarte mare să porți banderola. Mă bucur enorm că am reușit să câștigăm. Mergem cu un moral excelent și sperăm ca la Euro să obținem rezultate foarte bune.

Această victorie a fost foarte importantă pentru moral. Ne-am făcut antrenamentul, am alergat foarte bine, iar acum contează să ne recuperăm și să dăm tot ce avem mai bun în primul meci cu Italia.

Nu mă așteptam să fie atât de mulți români în tribune. Sperăm ca la Euro să avem și mai mulți susținători!

(n.r. - despre Borza) Îl felicit și sper să facă pasul spre o echipă mare din Europa.

Îmi doresc să-mi ajut echipa și să mergem cât mai departe. (n.r. - despre transfer) Sper să reușesc și eu, la fel ca mulți dintre colegii mei.

Le ținem pumnii și sperăm să câștige și să meargă mai departe, poate chiar până la Mondial. Doamne ajută!”, a declarat Tavi Popescu la finalul meciului.

România U21 debutează la EURO 2025 pe 11 iunie, în fața Italiei, de la ora 22:00, LIVE EXCLUSIV pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO!