Meciul a fost pe VOYO și pe FRF TV. Cele două reprezentative de tineret și-au dat întâlnire pe ”Fadil Vokrri” în runda cu numărul 6 în Grupa A din preliminariile Campionatului European Under-21 din 2027.
În minutul 67 al meciului, micii tricolori au profitat de o eroare uriașă în defensiva adversă. Portarul kosovarilor, Seji, a degajat în Atanas Trică, iar fotbalistul i-a pasat lui Vermeșan, care a introdus mingea în plasă.
Kosovarii au reacționat imediat după ce România U21 s-a impus la Priștina: ”Trebuie să menționăm un lucru”
Presa din Kosovo a reacționat după victoria selecționatei lui Costin Curelea. Kosovarii au evidențiat că naționala lor U21 nu mai are acum nicio șansă de a obține accederea la EURO U21 2027.
”Echipa națională U21 a lui Kosovo nu a reușit să obțină nici măcar un punct pe teren propriu împotriva României U21, în cadrul calificărilor pentru Campionatul European U21. Tinerii au avut o evoluție solidă, dar au fost învinși cu scorul de 0-1.
Kosovo a început bine, controlând posesia și încercând să construiască faze prin extreme, însă nu a reușit să le finalizeze.
Și România și-a asumat riscuri de mai multe ori prin câteva acțiuni rapide, însă apărarea kosovară a fost la post.
Totuși, când nimeni nu se aștepta, Vermesan a primit o pasă decisivă de la Trică și a profitat de ieșirea portarului pentru a aduce victoria (67').
Kosovo a încercat apoi să revină pentru a egala, însă nu a reușit să spargă defensiva oaspeților.
De menționat că și jucători ai naționalei mari a Kosovo au fost prezenți în stadion pentru a susține selecționata U21.
Din păcate, se poate spune că Kosovo și-a încheiat speranțele de a obține un loc la Campionatul European, coborând pe locul patru cu opt puncte, în timp ce România a urcat pe locul trei, cu 10 puncte”, a scris telegrafi.com.