Imediat după încheierea probelor, înotătorul român a vorbit despre obiectivele pe care și le-a trasat pentru viitor.
„S-a simțit bine. Sunt plăcut surprins, dar în același timp nu prea surprins. Fără nicio aroganță aici, sunt bine pregătit. Am preferat să depun munca foarte grea la antrenamente, tocmai pentru a reuși acum să-mi fie o idee mai ușor.
Eu zic că da, pregătirea cu Pan Zhanle și-a spus cuvântul, dar îmi doresc să văd în ce se traduce diseară, mâine și la 200 de metri, dar cu siguranță mi-a priit. Și mie, și lui. Sunt convins că vom avea niște sezoane bune.
Niciodată nu știi unde se va ajunge, dar eu cred că cel puțin mă pot apropia de recordul mondial. Cel puțin”, a spus David Popovici, potrivit Fanatik.










