David Popovici a reușit să încheie pe primul loc în semifinala probei de 200 de metri liber și are al 4-lea cel mai bun timp din cele două serii: 1:45:02.
- Citește și: Popovici, fenomenal! David e în finala 200 de metri liber. Urmează cursa pentru aurul mondial
David Popovici, după calificarea în finala de la 200 de metri: „Ca la carte!”
Sportivul român a vorbit despre cum s-a simțit în această cursă și a recunoscut că a fost mulțumit de rezultatul obținut, mai ales că nu a forțat pentru a obține cel mai bun timp din cele două semifinale.
„Prima oară când am fost în Asia la un concurs aveam 16 ani, la Jocurile Olimpice. Eram foarte neinițiat. Fiecare cursă era o nouă experiență pentru mine. Aveam multe de învățat. La Fukouka n-a fost cel mai bun concurs al meu, nu mă simțeam eu bine.
După ziua astăzi, prima zi de calificări și semifinale, pot spune că am trecut de cea mai grea zi. E și ziua cu cei mai mulți metri. Prima cursă e cea mai dificilă, trebuie să te obișnuiești puțin cu emoțiile de concurs. Până și la nivelul meu, și mult mai sus, lumea are emoții.
Sunt cam multe curse, nu ar strica să se înoate calificări și semifinale direct. E în regulă, mă alint, e bine. A trecut cea mai grea zi. Mă simt ok, trebuie să dorm și mă odihnesc pentru mâine. Sunt mulțumit. A fost o semifinală ca la carte! Am reușit să nu dau tot ce aveam și în același timp să fie suficient pentru a mă califica comod”, a spus David Popovici, după calificarea în finala de la 200 de metri liber.
Popovici va ataca aurul mondial, mâine, de la ora 14.02. La Mondialele de la Singapore, David Popovici e cotat cu șanse la două medalii, după cum sport.ro a arătat aici.