"INDIGNARE", a titrat ziarul catalan Mundo Deportivo, vineri, pe prima pagină, alături de o fotografie cu Istvan Kovacs în partida de pe Camp Nou.
"INDIGNARE", titrează Mundo Deportivo, după ce Istvan Kovacs a arbitrat FC Barcelona - Atletico Madrid
FC Barcelona a anunțat, joi seară, că a depus o plângere oficială la UEFA în care a reclamat în principal un penalty neacordat în minutul 54, când Marc Pubil a atins mingea cu mâna în propriul careu, după o pasă primită de la portarul Juan Musso. Istvan Kovacs a considerat că balonul nu se afla în joc în momentul hențului, motiv pentru care nu a dictat penalty și nici nu a fost sesizat din camera VAR.
"Revoltă la Barça împotriva lui Kovacs și a VAR pentru neaplicarea regulamentului la penalty-ul lui Pubill.
Plângere oficială la UEFA: se cere o investigație, acces la dialogul arbitrilor și, dacă este cazul, sancționarea acestora.
În fazele eliminatorii din 2024 contra PSG, același arbitru, pe lângă eliminarea lui Araujo, nu a acordat un penalty clar", a mai scris Mundo Deportivo, pe prima pagină.
"FC Barcelona informează că serviciile juridice ale clubului au depus astăzi o plângere la UEFA cu privire la evenimentele din meciul tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor UEFA împotriva echipei Atlético Madrid. Clubul consideră că arbitrajul nu a respectat regulamentul în vigoare, influenţând în mod direct desfăşurarea meciului şi rezultatul acestuia.
Plângerea se concentrează pe o fază specifică. În minutul 54 al meciului, după ce jocul a fost reluat corect, un jucător advers a luat mingea în careul propriu fără a i se acorda lovitura de pedeapsă corespunzătoare. FC Barcelona consideră că această decizie, împreună cu o gravă lipsă de intervenţie din partea VAR, reprezintă o eroare majoră. În consecinţă, clubul a solicitat deschiderea unei anchete, accesul la comunicaţiile dintre arbitri şi, acolo unde este cazul, recunoaşterea oficială a erorilor şi adoptarea măsurilor relevante.
În acelaşi sens, FC Barcelona consideră că nu este prima dată în ediţiile recente ale Ligii Campionilor când decizii arbitrale de neînţeles au avut un efect dăunător asupra echipei, creând un dublu standard evident şi împiedicând competiţia cu alte cluburi în condiţii de egalitate", a transmis FC Barcelona.
Istvan Kovacs, sancționat de UEFA și premiat de FIFA?
Presa catalană a scris în ultimele ore că sunt șanse foarte mari ca UEFA să nu îl mai delege pe Istvan Kovacs la meciurile rămase din acest sezon de Champions League.
În schimb, FIFA a anunțat, tot joi, că Istvan Kovacs se numără printre cei 52 de centrali care vor oficia meciuri la Cupa Mondială din această vară. România va mai fi reprezentantă de asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi.