Simeone surprinde după Atletico Madrid - Bayern Munchen 0-2 în Liga Campionilor

Simeone surprinde după Atletico Madrid - Bayern Munchen 0-2 în Liga Campionilor Liga Campionilor

Simeone, reacție neașteptată după Atletico - Bayern 0-2.

Antrenorul echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, a minimalizat înfrângerea cu 0-2 suferită, marţi, în faţa lui Bayern Munchen, în Liga Campionilor, afirmând că "fotbalul este făcut din greşeli".

Această remarcă a făcut referire la primul gol încasat de echipa sa, survenit în urma unei neînţelegeri între Robin Le Normand şi David Hancko. "Fotbalul este făcut din greşeli. Cele mai multe goluri apar, de regulă, din erori, fie că este vorba despre o intervenţie defensivă slabă, pierderea posesiei sau o lovitură de colţ gestionată necorespunzător. De data aceasta, ni s-a întâmplat nouă. Dar aşa este fotbalul, astfel de lucruri se întâmplă", a explicat Simeone în cadrul conferinţei de presă de după meci

"Ştim că, atunci când înfruntăm echipe precum Bayern sau Arsenal, pot apărea înfrângeri de acest gen. Adevărul este că ei sunt mai buni decât noi, iar noi trebuie să continuăm să muncim pentru a ne apropia de nivelul lor, pentru a putea concura cu adversari de acest calibru în confruntări în dublă manşă, unde orice este posibil", a continuat el.

Tehnicianul argentinian a recunoscut, totuşi, că echipa sa trebuie să ofere "120%" în astfel de dueluri, întrucât "100% nu este, de multe ori, suficient" atunci când joci împotriva cluburilor de elită din Europa.

Aaron Danks, antrenorul secund al lui Bayern, care a apărut în faţa presei în locul lui Vincent Kompany, a lăudat prestaţia colectivă a jucătorilor săi, precum şi evoluţia tânărului talent german Lennart Karl, autorul primului gol al partidei. "Sunt foarte mulţumit de prestaţia echipei. Consider că jocul nostru, în ansamblu, a fost fantastic, modul în care ne-am apărat împreună, ca grup, reuşind să nu primim gol, precum şi felul în care am atacat şi ne-am creat ocazii", a explicat el, potrivit Agerpres.

"În ultima vreme s-a vorbit mult despre Lennart Karl. Pentru un jucător tânăr, cred că a dat dovadă de un caracter puternic şi de o mare tărie mentală. Are multă încredere în el, iar evoluţia sa de astăzi (marţi, n.r.)a fost excelentă. A făcut diferenţa printr-un gol foarte frumos", a detaliat antrenorul englez.Bayern Munchen a dispus cu 2-0 de Atletico Madrid, chiar pe Metropolitano, prin golurile reuşite de Lennart Karl (54) şi Konrad Laimer (74), marţi seara, în etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!