Deși are un sezon excelent din punct de vedere statistic, cu 38 de goluri în 36 de meciuri, atacantul francez este tot mai criticat de presa spaniolă după revenirea din accidentare.
Evoluția sa din meciul cu Mallorca a fost analizată dur, iar unele publicații au susținut că echipa a arătat mai bine în absența lui.
Probleme pentru Kylian Mbappe
Partida cu Bayern, programată pe Santiago Bernabeu, este văzută ca un moment decisiv pentru starul francez.
Publicația AS.com susține că Mbappe trebuie să fie decisiv pentru a justifica impactul său în echipă, mai ales în contextul în care împarte linia ofensivă cu Vinicius Junior.
Brazilianul i-a luat apărarea colegului său înaintea meciului, afirmând că Mbappe este un jucător care poate face diferența în partidele importante.
„Kylian este aici să ne ajute, golurile lui ne dau încredere. Este un meci complicat în care marii jucători fac diferența, iar Mbappé este unul dintre ei. Da, mă deranjează că oamenii spun că eu și Mbappe nu apărăm”, a spus Vinicius la conferința de presă.
Potrivit cope.es, situația ar putea avea ecouri și în conducerea clubului. S-ar vorbi tot mai des despre comparațiile dintre Mbappe și Vinicius, iar spaniolii susțin că președintele Florentino Perez ar fi mai mulțumit de evoluțiile brazilianului.