Luis Figo a prefațat manșa retur dintre Bayern Munchen și Real Madrid, programată miercuri, de la ora 21:00, pe Allianz Arena. Deși spaniolii au pierdut prima partidă pe teren propriu, scor 1-2, fostul mijlocaș este convins că echipa are resursele necesare pentru a obține calificarea în deplasare.
Portughezul a susținut că madrilenii nu vor avea viață ușoară în Germania, dar mizează pe forța pe care aceștia au arătat-o în ultimele sezoane în competițiile europene.
„Va fi un meci dificil. E greu să revii după un 1-2, dar dacă există o echipă cu măreția și calitatea să o facă, aceea este Real Madrid. În ciuda rezultatului nefavorabil de pe Bernabeu și privind istoria acestui turneu, cred că putem ajunge în semifinale”, a spus Luis Figo.
Cheia meciului de pe Allianz Arena
Pentru a asigura prezența în faza următoare, ibericii trebuie să fie exacți în fața porții și să limiteze acțiunile de atac ale adversarilor, crede Figo.
„Eficiența este vitală, mai ales într-un asemenea meci. Jucăm în deplasare și suntem în dezavantaj. Dacă Vinicius și Mbappe sunt decisivi, totul devine mai ușor. Principalul lucru este să controlăm potențialul ofensiv al lui Bayern. Trebuie să evităm pierderile de minge și să preluăm controlul jocului cât mai repede”, a transmis lusitanul.