Marți seară, Arsenal s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după 2-1, la general, contra lui Atletico Madrid. În finală, londonezii vor înfrunta câștigătoarea din duelul Bayern Munchen - PSG (4-5, în tur).
Șahtior Donețk va merge direct în faza principală Champions League, în loc de turul 2 preliminar
În fiecare sezon, UEFA rezervă un loc pentru următoarea ediție de Champions League deținătoarei trofeului. Având în vedere că Arsenal, Bayern Munchen și PSG au deja asigurată prezența în competiție datorită pozițiilor ocupate în campionatele interne, locul respectiv va merge către echipa din preliminarii cu cel mai bun coeficient.
Cel mai probabil, marea câștigătoare a biletului care duce direct în faza principală UCL este Șahtior Donețk. Campioana Ucrainei ar fi trebuit să ia startul în turul 2 preliminar, însă va beneficia de acest loc rămas vacant și va merge direct în faza principală a competiției, arată calculele Football Meets Data.
Prezența lui Șahtior în grupa unică din UCL nu este încă oficială, însă e foarte probabilă. Mai trebuie îndeplinite două condiții:
- Șahtior să câștige titlul în Ucraina - cu 4 runde înainte de finalul sezonului este lider, cu 10 puncte avans față de a doua clasată LNZ Cherkasy
- Olympiacos și Rangers, echipe care ar putea ajunge în preliminariile UCL, cu un coeficient mai bun decât Șahtior, să nu câștige titlul în Grecia, respectiv Scoția.
Ambele condiții sunt foarte aproape de realizare. Cu trei runde înainte de finalul sezonului, Olympiacos e abia pe 3 în play-off-ul din Grecia, cu 6 puncte sub liderul AEK Atena. De asemenea, Rangers ocupă tot locul 3 în Scoția, cu 7 puncte sub liderul surpriză Hearts.