Cele două echipe și-au dat întâlnire miercuri seară în faza principală din competiția UEFA Champions League. Pentru Cristi Chivu a fost meciul său de debut ca antrenor principal la ”masa bogaților”.
Lecție de fairplay! Cum a reacționat Cristi Chivu pe ”Johan Cruyff Arena” la golurile lui Inter
Cu două lovituri de cap perfecte, Marcus Thuram a deschis scorul în minutul 42, la finalul primei părți, și a majorat diferența în minutul 47, la începutul actului secund.
La ambele goluri, Cristi Chivu nu s-a bucurat, având în vedere istoria sa cu Ajax. Românul, o legendă la Inter ca jucător, a fost un fotbalist exponențial și la Amsterdam.
Chivu a bifat 142 de apariții la Ajax în toate competițiile. Pe deasupra, fostul internațional român și-a trecut numele pe tabela de marcaj de 13 ori și a oferit șapte pase decisive.








