A doua finalistă va fi decisă în urma returului dintre PSG și Arsenal, partidă care se va disputa miercuri pe Parc de Princes.
Felix Zwayer va arbitra PSG - Arsenal
În tur, parizienii s-au impus cu scorul de 1-0, grație unui gol marcat de Ousmane Dembele în minutul 4.
Meciul de la Paris va fi arbitrat de brigada condusă de Felix Zwayer, arbitrul care a luat doar decizii împotriva României la EURO 2024, în meciul contra Olandei.
Lui Felix Zwayer, arbitru FIFA din 2012, i-au fost reproșate în principal două momente la România - Olanda. În prima repriză, când Vasile Mogoș a fost lovit violent de Denzel Dumfries și nu a mai putut continua, iar olandezul nu a fost sancționat cu cartonaș, și în minutul 81, la scorul de 1-0, când Valentin Mihăilă a scăpat pe un contraatac promițător, însă a fost oprit, Zwayer văzând un joc periculos al lui Denis Alibec.
La începutul carierei în arbitraj, Felix Zwayer a fost suspendat pentru luare de mită.