Inter Milano, echipa pregătită de Cristian Chivu (45 de ani), o va înfrunta pe Bodo/Glimt în dublă manșă pentru un loc în optimile de la ”masa bogaților”.
Italienii jubilează după ce Interul lui Chivu și-a aflat adversara în Champions League: ”Easy win / Mergem la schi”
În postarea oficială făcută de Inter pe rețelele social media în care au prezentat adversara formației dirijate de Cristi Chivu în play-off-ul Champions League, suporterii ”nerazzurrilor” s-au arătat bucuroși că preferații au scăpat de Benfica și că au picat cu Bodo/Glimt.
”Easy win (n.r. victorie ușoară)”, ”Ușor”, ”Marchează Lautaro”, ”Super, mergem la schi”, ”Bravo, băieți!”, sunt câteva dintre comentariile de la postarea lui Inter de pe Instagram.
Chiar dacă selecția cu Bodo/Glimt pare ușoară la prima vedere pentru Inter, norvegienii sunt însă o echipă care au dat destule bătăi de cap în actualul sezon de la ”masa bogaților”.
Bodo/Glimt le-a învins pe Atletico Madrid cu 2-1 și pe Manchester City cu 3-1 în ultimele două confruntări din faza principală a competiției UEFA Champions League.
Mai mult decât atât, norvegienii au remizat și cu Borussia Dortmund, scor 2-2, cu Slavia Praga și Tottenham (aceleași scoruri) și au pierdut cu Galatasaray (1-3) și AS Monaco (0-1).