Paris Saint-Germain a obținut miercuri seara calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, în urma unui rezultat de egalitate pe teren propriu contra celor de la AS Monaco, scor 2-2, parizienii mergând mai departe cu 5-4 la general. Unul dintre momentele cheie ale partidei l-a avut în prim-plan pe Istvan Kovacs.

Eliminarea care a schimbat dinamica jocului

În minutul 58 al partidei, arbitrul român i-a acordat al doilea cartonaș galben lui Mamadou Coulibaly, lăsând formația vizitatoare în inferioritate numerică. Intervenția întârziată a fotbalistului asupra lui Achraf Hakimi l-a împins pe Kovacs să ia decizia eliminării.

Spre finalul partidei, în minutul 90+3, centralul partidei a fost protagonistul unui alt moment neașteptat, fiind lovit involuntar de Joao Neves.

„La final, când au marcat și au avut o ocazie mare, ne-a fost teamă. Per total, am știut din nou cum să reacționăm, să revenim pe tabelă și să preluăm conducerea. Am făcut un meci colectiv mare. Obiectivul nostru nu este să fim dominați și să revenim pe tabelă, ci să dominăm tot meciul. Apoi, sunt fapte de joc și trebuie să știi cum să revii într-un meci. La meciurile viitoare, vom încerca să nu primim gol. Este important”, a spus Desire Doue la finalul partidei.