GALERIE FOTO Autocarul lui Real Madrid, implicat într-un accident în Germania, înaintea meciului cu RB Leipzig

Real Madrid Germania RB Leipzig Liga Campionilor Autocarul lui Real Madrid, în Germania / Foto: Imago
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 12 Februarie 2024, 19:51
Data actualizarii: Luni 12 Februarie 2024, 19:53

Real Madrid a ajuns în Germania pentru meciul cu RB Leipzig, din Liga Campionilor, însă drumul liderului din Spania a fost marcat de câteva incidente.

Din cauza unei greve la aeroportul din Leipzig, Real Madrid a aterizat la Erfurt, la aproximativ 150 de kilometri distanță de locul în care se va disputa meciul de marți seară.

Autocarul lui Real Madrid, implicat într-un accident în Germania, înaintea meciului cu RB Leipzig

Pe autostrada A4, conducătorul unui autoturism Toyota Avensis a intrat în coliziune cu autocarul lui Real Madrid în momentul în care încerca să schimbe banda, scrie Bild.

  • Autocarul lui Real Madrid, în Germania / Foto: Imago

"Toyota Avensis a suferit pagube totale în valoare de 3.000 de euro, în timp ce pagubele de la autocarul lui Real Madrid încă sunt neclare. După o scurtă pauză, din fericire, toată lumea implicată în accident a continuat fără probleme", a scris publicația germană.

Real Madrid a ajuns ulterior la hotel, iar pe autocarul lui Real Madrid s-ar fi văzut urme vizibile în urma accidentului de pe autostradă.

Potrivit Marca, jucătorii și cei din staff-ul lui Real Madrid, aflați în autocar, nu au simțit nimic în momentul accidentului.

Meciul RB Leipzig - Real Madrid, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, se joacă marți, de la ora 22:00. Returul va avea loc în Spania, pe 6 martie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!