Marți seară, echipa pregătită de Diego Simeone a pierdut cu 2-1 în fața Barcelonei, pe ”Metropolitano”, dar a obținut accederea în semifinalele de la ”masa bogaților” după ce în tur Atletico s-a impus cu 2-0 pe ”Camp Nou”.
Toate golurile de la Madrid s-au înscris în prima repriză a meciului. Lamine Yamal (4') și Ferran Torres (24') au punctat pentru catalani, în timp ce Ademola Lookman (31') a făcut-o pentru Atletico.
Atletico a ridiculizat-o toată noaptea pe FC Barcelona! Ironiile au continuat și dimineața. Ravagii pe internet!
Foto: Atletico Madrid X
Imediat după fluierul de final, au început și postările ironice ale lui Atletico Madrid pe conturile de social media ale echipei la adresa catalanilor.
Clubul de pe ”Metropolitano” a ridiculizat până și faptul că Hansi Flick s-a plâns de modul în care este tăiată iarba pe stadionul din Madrid (VEZI GALERIA FOTO DE MAI SUS).
În timp ce Atletico Madrid a luat în râs victoria cu Barcelona, catalanii au răbufnit la adresa arbitrajului și au acuzat furt în returul sferturilor UCL.
Acuzații grave după Atletico - Barcelona: ”Ne-au furat! Vreau să cred următorul lucru”
Atacantul Raphinha a acuzat că Barcelona ”a fost furată” din cauza manierei ”groaznice” de arbitraj de pe ”Metropolitano”. Brazilianul a sugerat că ”centralul” Clement Turpin nu i-a avertizat deloc pe gazde, în timp ce oaspeții au avut și un eliminat (Eric Garcia, 79').
”A fost un meci furat, arbitrajul a fost groaznic. Deciziile pe care le-au luat au fost de necrezut. Atletico a făcut nu știu câte faulturi și nu a primit nici măcar un cartonaș galben. Vreau să cred că este, de fapt, teamă că Barcelona ar putea câștiga”, a spus Raphinha, potrivit Marca.