FOTO Transformarea lui Adrian Mihalcea. "Am scos pâinea din alimentație". Imagini din sala de forță

Adrian Mihalcea Dinamo Gloria Buzau liga 2 Liga 2
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Miercuri 08 Februarie 2023, 18:06
Data actualizarii: Miercuri 08 Februarie 2023, 18:16

Liga 2 se reia pe 25 februarie, cu etapa a 17-a, ora 11:00. Gloria Buzău va întâlni pe teren propriu echipa FC Brașov.

Fostul secund al lui Cosmin Contra de la echipa națională merge la sală șapte din zile din șapte și spune că nu mai știe ce gust au pâinea și pastele, pe care le-a scos demult din meniu.

Adrian Mihalcea, șapte din șapte la sală

Între două antrenamente cu băieții săi, în fiecare zi, Adi Mihalcea își face timp să meargă câte o oră la sală. Antrenorul Buzăului se pregătește cu preparatorul fizic al echipei, Bogdan Hetco, școlit în Italia. „Sunt săptămâni când fac antrenament în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica”, spune Adrian Mihalcea.

Bogdan i-a pregătit un program de la care Adi nu se abate.  „Adi este un elev ascultător, a trecut și el prin astea, știe ce să facă, se adaptează la toate cerințele” – Bogdan Hetco, preparator fizic, FC Buzău.  Cum orice naș își are nașul, la sală, Mihalcea nu iese din cuvântul lui Bogdan. 

„Lucrăm împreună de doi ani, îmi explică și normal că îl ascult, pe partea fizică că el e profesorul, el e șeful”, continuă Adrian Mihalcea, pentru Sportsnet.

Adrian Mihalcea: "Sunt cu ochii pe cântar"

E tot timpul cu ochii pe cântar. Deși este gurmand, Adi povestește că a trecut cu bine peste sărbătorile de iarnă și recunoaște că mai are momente în care exagerează. 

„Sunt cu ochii pe cântar și atunci, dacă am exagerat într-o zi, două sau în weekend, apoi, toată săptămâna trag destul de tare”, mai precizează fostul atacant de la Dinamo, campion în 2000. 

Mihalcea face eforturi pentru a fi în formă și ține cont de fiecare dată ce mănâncă!  „Metabolismul nu îmi mai permite și poate nu mai am arderile ca în tinerețe.

Nu mai fac exces la paste de exemplu, pe care le ador și le-aș mânca în fiecare zi. Pâinea am scos-o demult din alimentație”, mai spune Mihalcea. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!