FOTO ȘI VIDEO S-au încins spiritele în Dinamo - Unirea Dej. Fanii au luat la țintă banca oaspeților. Stewarzii au intervenit

Dinamo - Unirea Dej liga 2 Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 Mai 2023, 17:22
Data actualizarii: Sambata 06 Mai 2023, 17:21

Cele două echipe s-au duelat în etapa cu numărul șapte din play-off-ul Ligii a 2-a. Dinamo - Unirea Dej s-a încheiat 0-0.

În minutul 86 al partidei, în urma unui fault dur la Borcea, tensiunea s-a resimțit pe „Arcul de Triumf”, iar jucătorii s-au luat imediat la harță. Centralul a întrerupt meciul preț de câteva momente, iar în același timp suporterii aflați pe stadion s-au năpustit asupra băncii tehnice a celor de la Unirea Dej.

S-au încins spiritele în Dinamo - Unirea Dej. Fanii au luat la țintă banca oaspeților. Stewarzii au intervenit

Stewarzii au intervenit, iar din fericire nu s-a întâmplat nimic grav. În minutul 86 al meciului, scorul încă indica 0-0, iar cel mai probabil fanii și-au pierdut răbdarea, având în vedere că Dinamo nu a reușit să o învingă pe Unirea Dej, ultima clasată, care nu are nicio victorie până în clipa actuală în play-off-ul eșalonului secund.

Echipele de start:

Dinamo: Dujmovic - Moura, Giafer, Patriche, Amzăr - Iglesias, Larrucea, Neluț Roșu - Irimia, Ghezali, Bani

  • Rezerve: Oncescu, Bena, Iulian Roșu, Borcea, Bordușanu, Șerban, Buleică, Pop, Florescu
  • Antrenor: Ovidiu Burcă 

Unirea Dej: Răilean - Gîț, Daniel Pop, Chira, Maftei - Militaru, Adrian Pop, Matiș - Alexandru Pop, Cocian, Blaj

  • Rezerve: Chindriș, Checicheș, Buta, Cătinean, Andrei Pop, Burdeț, Fulga, Bogdan, Frăsineanu
  • Antrenor: Dragoș Militaru 

Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, în etapa a șaptea din play-off-ul Ligii 2, cu Unirea Dej. În urma acestui rezultate, Dinamo București a rămas pe locul patru, cu 40 puncte, la opt puncte de locul doi, ocupat de CSA Steaua, care are un meci mai puțin disputat.

  • În plus, echipa antrenată de Ovidiu Burcă ar putea coborî pe locul cinci dacă Gloria Buzău se impune pe teren propriu cu Poli Iași
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!