Deși echipa venea după patru victorii consecutive, eșecul din etapa a 9-a a Ligii 2 l-ar putea costa postul pe Ovidiu Burcă (45 de ani).
Sepsi a ajuns la trei înfrângeri în actualul sezon și a rămas pe locul 11, la limita zonei de play-off. Conducerea consideră că este nevoie de un șoc la nivelul băncii tehnice, iar Burcă ar putea fi demis în perioada următoare.
Ovidiu Burcă, OUT de la Sepsi! Cine va prelua „cârma” covăsnenilor
Principalul vizat pentru a-i lua locul lui Burcă este Robert Ilyes, antrenorul lui Csikszereda. Relația lui Ilyes cu propria echipă s-a răcit, după ce acesta a amenințat cu demisia la finalul meciului cu UTA (0-0). Despre acest subiect a scris și iamsport.ro.
Totuși, din informațiile Sport.ro, în cazul în care negocierile nu se concretizează imediat, echipa ar urma să fie condusă interimar de Laszlo Kulcsar, actualul antrenor secund, un apropiat al patronului Laszlo Dioszegi.
Cine este Laszlo Kulcsar
Figură bine cunoscută la Sfântu Gheorghe, Kulcsar activează de peste 13 ani în cadrul clubului, de la juniori până la prima echipă.