"Nu sunt antrenor care să-mi dau pantalonii jos". Adrian Mihalcea, atac direct către rivalii de la U Cluj

Adrian Mihalcea U Cluj Unirea Slobozia Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 15 Mai 2022, 19:29
Data actualizarii: Duminica 15 Mai 2022, 19:39

Unirea Slobozia a remizat cu Petrolul Ploiești, scor 0-0, în ultima etapă din playoff-ul Ligii 2.

În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Adrian Mihalcea a ratat posibilitatea de a urca pe un loc de baraj pentru promovarea în Liga 1, Concordia Chiajna fiind cea care a reușit această performanță, alături de U Cluj. 

La finalul partidei de la Slobozia, Mihalcea a vorbit în termeni de apreciere despre echipa sa, acuzându-i pe rivalii de la U Cluj că "au distrus" competiția din playoff. 

"Au fost momente în care puteam gestiona altfel, mă refer la golurile primite în prelungiri. Una peste alta, a fost un campionat palpitant și de un nivel, cel puțin play-off-ul, foarte bun.

Dacă ar trebui să se aleagă o echipă a play-off-ului, noi suntem. Am jucat toate meciurile pe teren. Toată lumea credea că vine să ne dea Petrolul meciul. În altă parte, unii, care în deplasare au jucat extraordinar de bine, mă refer la cei de la U Cluj, practic au distrus acest campionat.

"U Cluj a distrus acest campionat"

Declarațiile lor? Care? Sincer, o echipă care nu câștigă cu Chiajna și Slobozia nu are ce căuta în Liga 1. Cred că va rămâne în Liga 2. Păcat de suporteri, U Cluj a distrus acest campionat.

Noi am jucat, eu nu sunt un antrenor care să-mi dau pantalonii jos. Alții văd că da, și i-au tras puțin. Eu demonstrez în tot ce fac că am coloană vertebrală", a declarat Adrian Mihalcea la DigiSport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!