Poli a deschis scorul în minutul 63, prin Stephan Drăghici, fost jucător al Stelei. Aurelian Chițu a oferit pasa decisivă, însă reluările au arătat că acesta se afla în ofsaid. Golul a fost totuși validat, iar partida a continuat fără intervenția VAR, sistem care nu este folosit în Liga 2. VEZI DETALII AICI
Steaua a egalat în prelungiri, după ce Romario Benzar a trimis mingea în propria poartă în urma unei centrări din flancul drept.
Marian Iancu a dat drumul la brațe: „Au jucat adormiții cu șchiopii” / „Petardele sunt pe teren”
La scurt timp după meci, Marian Iancu, fost patron al Politehnicii Timișoara, a avut o reacție extrem de critică. Acesta a atacat nivelul fotbalului din Liga 2 prin intermediul unei postări pe Facebook.
„La Sibiu, au jucat adormiții cu șchiopii, arbitrați de chiori și unii cioclii orbi, meci terminat egal la unu. Partidă de liga satelor și maidanelor. Niciun viitor. Niciun jucător de liga premium. Doamne ferește. Așa ceva?! Public de valoare, suporteri pătimași, cluburi cu bani și administrații complete, fotbal de rahat.
Așa ceva?! Trag semnale de alarmă oarbe. Am greșit oare cartușele?? Trag cu petarde?? Nu!! Petardele sunt în teren în toată liga a 2-a. De unde fotbal în Europa sau la echipa națională?? Nu vine nimic din spate”, a scris Iancu.
Fostul patron al clubului timișorean a vorbit și despre perioada în care Poli evolua în Liga 2, în sezonul 2007-2008, și a comparat generația de atunci cu actualul lot.
„Echipa de liga 2 a Politehnicii Timișoara în anul 2007-2008, când eu o conduceam, a intrat în teren pe Dan Paltinisanu în fața a 40000 de spectatori și nu a pierdut cu Dinamo care avea să câștige campionatul în acel an. Erau toți tinerii Timișoarei. Generație crescută cu grijă.
Azi, s-a apelat la bătrânii jucători tăvăliți ani de zile prin fotbalul românesc în liga 1, dar nu a crescut nivelul de joc al echipei. Un pic calitatea. Prea puțin. Este evident ca se impune o consolidare de urgență. Și asta costă!!”, a mai transmis Marian Iancu.
În urma acestei partide, Poli Timișoara rămâne neînvinsă și ocupă locul secund, cu 21 de puncte, unul sub liderul CSM Slatina. CSA Steaua are șase puncte și se află pe locul 17.