La prezentarea oficială, mijlocașul de 22 de ani a ținut să precizeze cât de încântat este să îmbrace tricoul unei echipe de tradiție în fotbalul românesc așa cum este Steaua.
Ce spunea Gică Popescu despre Steaua, clubul la care a ajuns fiul său, Nicolas
"Sunt încântat să joc la Steaua, un nume uriaș în fotbalul românesc. Am venit să mă pregătesc, să joc și să avem rezultate cât mai bune. Abia aștept să debutez pentru noua echipă", a spus Nicolas Popescu, după ce a semnat cu clubul din Liga 2.
Interesant este faptul că tatăl său, legendarul Gică Popescu, are o părere total diferită. În urmă cu câțiva ani, Gică Popescu a abordat subiectul disputei juridice dintre clubul patronat de Gigi Becali și Clubul Sportiv al Armatei Steaua.
Fostul mare fotbalist declara cu tărie că FCSB este continuatoarea de drept a echipei care în 1986 reușea să câștige Cupa Campionilor Europeni.
”Ce mi se pare anormal este toată această poveste legată de Steaua. Că asta e Steaua, că e cealaltă... Voi îi spuneți FCSB, dar pentru mine va fi tot timpul Steaua. Nu știu cine a luat Steaua pentru care am jucat și eu, a jucat și Hagi.
Steaua e echipa care ne-a reprezentat și în cupele europene. Cine a luat-o, dacă FCSB nu e Steaua? Unde este acea echipă? Au luat-o extratereștrii? Au ascuns-o? Unde a fost? Este o echipă, cea care joacă acum în Liga 1.
Eu în ultimii 15 ani am văzut o singură echipă, cea care joacă în Liga 1 și este continuatoarea Stelei dinainte de '89. În ultimii ani, am văzut o singură echipă Steaua, cea care joacă în Liga 1. Unde e Steaua, dacă nu e cea din Liga 1? Unde este Steaua la care am jucat și eu? Unde este acea echipă?”, spunea Gică Popescu în 2018.
Șapte ani mai târziu, fiul fostului căpitan al Barcelonei, a semnat cu CSA Steaua, echipa blocată în Liga 2 din cauză că nu are drept de promovare, fiind club departamental.
Gică Popescu a îmbrăcat tricoul Stelei pentru doar șase luni, când a ajuns la clubul din Capitală, împrumutat de la Universitatea Craiova în sezonul 1987-1988.