CLASAMENT E gata derby-ul etapei din play-off-ul Ligii 2! Echipa care e aproape promovată în Superligă

csc selimbar - unirea slobozia csc selimbar Unirea Slobozia Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 21 Aprilie 2024, 12:56
Data actualizarii: Duminica 21 Aprilie 2024, 12:56

CSC 1599 Șelimbăr - Unirea Slobozia, meciul care decide prima clasată din play-off-ul Ligii 2, s-a încheiat cu scorul de 1-2.


Echipa lui Claudiu Niculescu a fost în avantaj încă din minutul opt prin golul marcat de Gabriel Deac, dar Slobozia a reușit să revină în partea secundă cu reușitele semnate de Christ Afalna și Florin Purece.

Astfel, ialomițenii au câștigat cu 2-1 și se întorc cu trei puncte mari în lupta pentru promovarea directă din Liga 2.

CSC 1599 Șelimbăr - Unirea Slobozia 1-2. Ialomițenii, pas uriaș pentru promovare

Unirea Slobozia rămâne pe primul loc în eșalonul secund, cu 50 de puncte, la cinci distanță de următoarele două clasate, Corvinul Hunedoara și CSC 1599 Șelimbăr, care nu au drept de promovare.

Astfel, al doilea loc pentru promovarea directă va fi acordat, la cum se prezintă clasamentul în prezent, ocupantei locului patru, care este în prezent Csikszereda Miercurea Ciuc.

Ciucanii vor juca tot duminică în compania celor de la Gloria Buzău, următoarea clasată, iar în cazul unei victorii vor lua o opțiune serioasă pentru promovare.

În prezent, Unirea Slobozia are 12 puncte avans față de primul loc de baraj, ocupat de Gloria Buzău, care are un meci în minus.

În următoarea etapă, Unirea Slobozia se va deplasa pe terenul celor de la CS Mioveni, iar Șelimbăr va juca tot acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc.

Cum arată clasamentul din Liga 2:

Standings provided by Sofascore

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!